Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Greceanîi la Forumul Euroasiatic al Femeilor

    Președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a discutat cu Pia Kauma, Vicepreședinte al Adunării Parlamentare a OSCE. Întrevederea a avut loc la Sankt-Petersburg, în cadrul Forumului Euroasiatic al Femeilor. În cadrul întâlnirii, au fost discutate o serie de subiecte, inclusiv situația complicată creată în sistemul de drept din Republica Moldova. Zinaida Greceanîi a informat Vicepreședintele AP OSCE despre acțiunile represive și ilegale împotriva Procurorului General, Alexandru Stoianoglo.

    Zinaida Greceanîi, președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor

    ”Reforma justiției a devenit doar un mit pentru Republica Moldova pentru care s-au cheltuit sume imense din bugetele statelor partenere de dezvoltare. Totodată, am discutat situația privind lipsa de acțiuni din partea guvernării în ceea ce privește soluționarea problemei transnistrene, fapt care trezește îngrijorări serioase„

    a scris Greceanîi pe pagina sa de facebook.

    De asemenea, Zinaida Greceanîi susține că în cadrul întrunirii au fost abordate acțiunile guvernării de instaurare a monopolului asupra instituțiilor de stat pe criterii de partid, de cele mai dese ori concursurile fiind încălcate, iar procesele de desfășurare a acestora – mimate. S-a atras atenția asupra faptului că urmează alegeri anticipate locale și că opoziția mizează pe o concurență electorală sănătoasă, cu toate că deja se observă utilizarea masivă a resurselor administrative, precum și așteptări îngrijorătoare privind scoaterea ilegală din cursa electorală a concurenților electorali care reprezintă opoziția.

    Zinaida Greceanîi, președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor

    ”Un alt semnal serios de îngrijorare se exprimă prin faptul ca la momentul actual toată conducerea Comisiei Electorale Centrale, cât și membrii CEC sunt reprezentați doar de exponenții partidului de guvernământ, fapt ce constituie o sfidare a normelor democratice și împiedică opoziția să participe nestingherit la procesele electorale”

    , a subliniat Președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

    Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții PAS pentru a obține un comentariu referitor la subiectele abordate de către Zinaida Greceanîi la forum, nimeni însă nu ne-a răspuns la telefon.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2021