Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Gazul nu este o prioritate?

    Președintele țării, Maia Sandu, nu cunoaște la ce preț Republica Moldova va cumpăra gaz din 1 octombrie 2021. Totodată, Președinția și Guvernul nu vor participa la negocieri pentru semnarea noului contract cu Gazprom. Cel puțin asta a lăsat să se înțeleagă șeful statului, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni la TV8.

    Maia Sandu susține că potrivit legii, Moldovagaz trebuie să negocieze prețul, asta chiar dacă legislația nu îi interzice Guvernului să fie parte a negocierilor, așa cum a fost până în prezent, când statul mergea să ceară un preț mai mic pentru consumatori. Președintele PSRM, Igor Dodon, a comentat la scurt timp, refuzul Maiei Sandu și al guvernului Gavriliță de a participa la negocierile privind un nou contract pentru furnizarea gazului rusesc. Acesta a reamintit pe pagina sa de facebook că în 2019 a convenit cu Putin să reducă prețul la gaze, pentru Moldova, iar Sandu spune că aceasta nu este prerogativa ei. Potrivit lui Dodon, conducerea de vârf a țării ar trebui să folosească toate pârghiile și oportunitățile diplomatice pentru a se asigura că cetățenii Moldovei trăiesc mai bine, să plătească prețuri adecvate pentru bunuri și servicii, în funcție de nivelul salariilor și pensiilor lor. Anume pentru aceasta, oamenii dau un vot de încredere, spune Dodon.

    Igor Dodon, președintele PSRM

    „Încercările de a pasa responsabilitatea asupra altora sunt un semn de slăbiciune, neprofesionalism și o atitudine derizorie față de cetățenii noștri, în special cu puterea deplină și controlul asupra tuturor structurilor de stat, de la președinție, parlament la guvern.”

    La 9 septembrie 2019, Igor Dodon a ajuns personal la un acord cu Vladimir Putin și s-a asigurat că tarifele la gaz nu vor crește. Mai mult, la 1 octombrie în același an, prețul la gazele natural pentru Moldova s-a micșorat. Amintim că la sfârșitul lunii septembrie expiră contractul de cumpărare a gazelor din Federația Rusă. Anterior, șeful de la Moldovagaz Vadim Ceban a declarat că prețurile vor crește în acest an, iar experții prognozează o scumpire de 30 la sută.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2021