Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    PAS, criticat dur pe rețelele de socializare

    Blogger-ul Dragoș Galbur a comentat pe pagina sa de facebook alegerea noului Avocat al Poporului. Acesta s-a rezumat la un gând scurt dar plin de sens. Acesta a menționat că Partidul Acțiune și Solidaritate începe să pută.

    Poziția lui Galbur a fost susținută de mai mulți internauți. Și Directoarea Programului Societate Civilă și Democrație din cadrul Centrului de Resurse Juridice, Sorina Macrinici a declarat că ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament nu are nicio legătură cu democrația despre care se tot trâmbițează.

    „Cei doi candidați nu au avut măcar câte 5 minute să se prezinte și să vorbească despre viziunea lor asupra instituției Avocatului Poporului. Nu am auzit nicio întrebare pe substanță către candidați de la partidul majoritar. Candidatul Brighidin, care a fost susținut de peste 30 de ONG-uri, nu a luat decât un singur vot și acela de la socialiști, deși PAS are 63 de deputați. Din 63 de deputați chiar nimeni nu l-a considerat potrivit pe al doilea candidat? Toți gândesc la unison? Mi se pare că asta nu prea seamănă a democrație”, susține Sorina Macrinici, director, Programul Societate Civilă și Democrație, CRJM.

    facebook.com

    Facebook

    POLITICA

    Nu umblați cu nasul pe sus, dar apucați-vă de rezolvat criza energetică. Acest mesaj le-a transmis liderul PSRM, Igor Dodon, reprezentanților PAS.

    SOCIAL

    Majoritatea PAS nu susține proiectul de lege cu privire la instituirea unei noi prestații sociale - Capitalul familial, propus de deputații din fracțiunea Blocului...

    ECONOMIE

    Deputații din majoritatea parlamentară PAS au respins proiectul de lege cu privire la dublarea Fondului de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, înaintat...

    POLITICA

    PAS nu dorește să îndeplinească nici măcar promisiunile pe care Maia Sandu le-a făcut cetățenilor. Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au propus ca...

    Copyright © 2021