În secția de copii a Spitalului Raional Comrat, numărul pacienților cu infecție cu rotavirus este în creștere. Medicii susțin că numărul bolnavilor este mult mai mare decât în anii precedenți, iar secțiile de boli infecțioase și de pediatrie sunt supraaglomerate, notează Gagauzinfo.md, cu referire la Realitatea.md.
Rotavirusul este un virus contagios, care determină gastroenterite infecțioase, în special la sugari și copii mici. Simptomele includ diareea severă, voma, febra și durerea abdominală. Potrivit șefei spitalului, Nina Răilean, infecția se activizează anual, odată cu sosirea perioadei reci a anului. Totuși, în acest an, amploarea ei este mult mai mare.
„Secția de boli infecțioase și pediatria sunt supraaglomerate. Sunt înscriși copii de diferite vârste și în număr mai mare decât înainte. Infecția cu rotavirus este de obicei asociată cu răceala comună. Probabil că oamenii încă economisesc bani și nu includ încălzirea. Probabil, acesta este unul dintre motivele creșterii drastice a numărului de cazuri”, spune Nina Railean.
La moment, în secția de pediatrie a spitalului regional din Comrat sunt 31 de copii, iar în secția de boli a aceleiași insituții sunt spitalizați 27 de pacienți, majoritatea fiind copii.
În Republica Moldova vaccinarea împotriva Rotavirusului este obligatorie. Serul se administrează la vârsta de două luni, iar a doua doză – la patru luni. La nivel global, infecția cu rotavirusul duce la decesul a circa 500 000 de copii cu vârsta de până la cinci ani.
