Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Fost judecător la CEDO: Stoianoglo trebuie să fie restabilit în funcție

    Alexandr Stoianoglo trebuie să fie restabilit în funcția de Procuror General. De această părere este fostul judecător la CEDO din partea Republicii Moldova, Stanislav Pavlovschi.

    „Eu am motive rezonabile de a presupune că domnul Stoianoglo trebuie să fie restabilit în funcție. Anume din aceste considerente doamna președintă nu-l eliberează, deoarece conform poziției prezentate de Consiliul Superior al Procurorilor domnul Stoianoglo trebuia să fie eliberat, asta a fost sugestia CSP, însă doamna președinte nu a dat curs acestei propuneri de a-l elibera pe Stoianoglo din funcția de procuror general. Astfel, în momentul de față Alexandr Stoianoglo deține legal funcția de procuror general, chiar dacă e suspendat. De aceea, presupun că domnul Stoianoglo va fi restabilit în funcție”, a declarat Stanislav Pavlovschi în cadrul emisiunii „TEMA” de la postul de televiziune Primul în Moldova.

    Menționăm că, aseară, în cadrul unei emisiuni televizate, șefa statului, Maia Sandu, a anunțat că va lua o decizie în privința procurorului general suspendat din funcție, Alexandr Stoianoglo, după ce instanța se va pronunța.

    Amintim că, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut de ofițerii SIS pe data de 5 octombrie 2021, cu doar câteva minute înainte de un briefing anunțat de către acesta pentru ora 18:00. Asta ca urmare a unei sesizări depuse la CSP de un deputat PAS, distribuită spre examinare procurorului Victor Furtună, cel care l-a anchetat anterior și pe Nicolae Chitoroagă.

    Procurorul general a spus că acțiunile sunt o răzbunare din partea Maiei Sandu și că „revenim la stat capturat”.

    Cu o zi înainte de reținere, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a făcut publice secvențe din corespondența fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și înalți funcționari, printre care și consilierul Maiei Sandu, precum și cu reprezentanți ai societății civile. Potrivit acestora, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019. Mai mult, Stoianoglo spune că a fost presat să abandoneze un episod important din „furtul miliardului”, fiind vorba despre tranzacțiile ce vizează Victoriabank.

    Alexandr Stoianoglo a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile pe data de 8 octombrie. În aceeași seară, procurorul general suspendat din funcție a anunțat ce voia să zică la briefingul de presă, înainte de reținere.

    O lună mai târziu, pe 9 decembrie 2021, șeful suspendat din funcție al PG a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar, pe un termen de 30 de zile. Tot atunci instanța i-a interzis să participe la evenimente publice, inclusiv emisiuni televizate sau interviuri.

    Războiul dintre Stoianoglo și noua guvernare a luat amploare imediat după alegerile parlamentare. Noul ministru al Justiției a elaborat și prezentat un proiect de lege, după mai multe solicitări către procurorul general de a-și da demisia din funcție, lucru care nu s-a întâmplat. Modificările au stabilit mai mulți pași, printre care evaluarea și demiterea acestuia, dar și suspendarea din funcție, dacă este urmărit penal.

    Comisia de la Veneția a criticat mai multe puncte ale modificărilor operate de PAS, întrebând inclusiv care e diferența între evaluarea propusă, în lipsa unui mecanism clar, și pedeapsa disciplinară, deja prevăzută de lege.

    Totodată, Stoianoglo a declarat că este pregătit de evaluare și nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.

    Alexandr Stoianoglo a fost desemnat procuror general în urma unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    Facebook.com

     

    TOP 24 de ore

    Facebook

    Noutăţi

    Ministerul Justiției a anunțat că a definitivat proiectul de lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție (reforma CSJ) și până la sfârșitul acestei...

    POLITICA

    Dosarul lui Igor Dodon este categoric unul politic. Declarația a fost făcută de deputatul PSRM, Grigore Novac în cadrul emisiunii „Tema” de la postul de...

    POLITICA

    "Nu am dubii nici pentru o secundă că acest dosar mai devreme sau mai târziu va ajunge la CEDO". Astfel fostul judecător la Curtea...

    POLITICA

    Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va sesiza experții Comisiei de la Veneția și Consiliului Europei asupra inadmisibilității legii PAS cu privire la evaluarea integrității judecătorilor...

    Copyright © 2021