” În pofida crizei, în acest an a fost alocată o sumă record pentru reparația drumurilor de peste 1, 7 miliarde de lei și 1,3 miliarde pentru proiectul ”Drumuri Bune pentru Toți””, a spus președintele.
Șeful statului afirmă că deja în august – octombrie, drumurile din toate localitățile se vor transforma în șantiere. Potrivit șefului statului, cel mai important este asigurarea calității lucrărilor efectuate.
”Am fost ieri în Găgăuzia, i-am impus pe antreprenori și au scos asfaltul pe o porțiune de câteva sute de metri, era ca plastelina. Le-am spus că le rupem capul. Noi cheltuim pe acest drum 40 de milioane de lei din bugetul de stat și ei își bat joc. Vom controla fiecare kilometru de drum. Am dat bani pentru drumuri și trebuie să fie drumuri calitative. Vor răspunde cu capul cei de la Administrația de Stat a Drumurilor care semnează actele de primire-predare”, a declarat președintele.
Șeful statului a adăugat că datorită proiectului ”Drumuri Bune pentru Toți” sunt asigurate locuri de muncă pentru cetățeni și rezolvată problema infrastructurii în sate.
