Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    ”Fenomenul„ certificatelor false

    Percheziții matinale la Centrul Medicilor de Familie nr. 3 din sectorul Botanica. Descinderile au avut loc într-un dosar penal pentru săvârșirea de fals informatic. Mai exact, un medic din cadrul instituției este bănuit că ar fi introdus în registrul electronic al persoanelor vaccinate, nouă persoane care de fapt, nu s-au prezentat la cabinetul de imunizare și nu ar fi de pe sector. Doctorul pledează nevinovat.

    Procurorii au efectuat trei percheziții, acasă la medicul bănuit, dar și în două birouri de serviciu ale acestuia. În rezultatul perchezițiilor, au fost găsite și ridicate două telefoane mobile și înscrisuri de ciornă, care urmează să fie expertizate și ulterior se va stabili dacă acestea vor servi drept probă la dosar. Directorul Centrului Medicilor de Familie 3, Marina Golovaci, ne-a spus că perchezițiile de astăzi au fost efectuate, după ce conducerea instituției a sesizat organele de drept, încă toamna trecută.

    Marina Golovaci, director, Centrul Medicilor de Familie nr.3

    “Am avut o situație din 2021, în septembrie, când colegii responsabili din cabinetul de vaccinare, au constat că, într-o dimineață în registrul electronic, au apărut nouă persoane, peste noapte, care nu au fost vaccinate în instituția respectivă.”

    Marina Golovaci ne-a spus că imediat a sesizat autoritățile competente despre acest caz, Procuratura municipiului Chișinău, Inspectoratul de poliție Botanica și ANSP. Directorul Centrului Medicilor de Familie nr. 3, ne-a spus că a demarat și o anchetă internă, dar nu a depistat nimic suspect.

    Marina Golovaci, director, Centrul Medicilor de Familie nr.3

    “Aceste persoane nu au trecut prin instituția noastră, ei nu au fost aici, lor nu li s-a eliberat niciun fel de certificat, cu niciun fel de ștampilă, Noi nu am eliberat certificate, dar dumneavoastră cunoașteți că odată ce a apărut persoana în registrul electronic, ea poate să își descarce în telefon, noi de aceea am sesizat organele de drept ca ele să fie blocate.”

    Medicul bănuit de infracțiuni de fals informatic este cercetat în stare de libertate și pledează nevinovat. Procurorii nu au spus deocamdată ce pedeapsă riscă acesta.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2021