Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Explozia din Beirut a intrat în topul celor mai mari deflagrații provocate accidental de om

    Explozia uriașă care a devastat zone extinse din Beirut în luna august a fost una dintre cele mai puternice deflagrații non-nucleare din istorie, susțin experții citați de BBC.

    Foto: Profimedia Images

    O echipă de cercetători de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie estimează încărcătura ca fiind echivalentul a 500 de tone de trotil, cu o limită maximă de 1,1 kilotone de trotil. Astfel, explozia din Beirut a avut a 20-a parte a forței declanșate de explozie bombei nucleare de la Hiroshima în 1945. Noua analiză a fost publicată în jurnalul științific Shock Waves.

    Cercetătorii speră că aceste informații îi vor ajuta pe organizatorii serviciilor de urgență să se pregătească mai bine pentru dezastrele viitoare.

    Explozia din Beirut s-a produs pe 4 august, după ce 2.750 de tone de nitrat de amoniu au fost declanșate accidental în urma unui incendiu. În urma deflagrației, peste 190 de oameni au murit și alți 6.000 au fost răniți.

    Oamenii de știință de la Universitatea Sheffield au ajuns la acesta estimări studiind clipurile video postate pe rețelele de socializare. Estimarea făcută imediat după explozie a rezultat o putere de 1-1,5 tone de trotil, însă a fost efectuată pe baza unui număr limitat de clipuri video. Ulterior, după studierea mai multe filmări, echipa de la Sheffield a revizuit estimarea.

    Deflagrația a eliberat în doar câteva milisecunde echivalentul a 1 gigawatt de energie – suficientă putere să alimenteze 100 de locuințe timp de un an, susțin oamenii de știință.

    Bomba nucleară lansată în Hiroshima a eliberat echivalentul a 13-15 kilotone de trotil. Spre comparație, una dintre cele mai mari bombe non-nucleare deținute de armata SUA, GBU-43/B MOAB, are o încărcătură de aproximativ 11 tone.

    „Explozia din Beirut este interesantă pentru că se poziționează într-o zonă izolată, situată între cele mai puternice arme convenționale și armele nucleare”, a declarat cercetătorul britanic Sam Rigby.

    „A fost de aproximativ 10 ori mai puternică decât armele convenționale și de 10-20 de ori mai slabă decât primele arme nucleare”, a declarat Rigby pentru BBC News.

    Cercetătorul britanic a declarat că explozia din Beirut a intrat în topul celor mai puternice explozii accidentale provocate de om din istorie (nefiind luate în considerare evenimente naturale mult mai puternice, precum erupții vulcanice) și probabil undeva la limita top 10 dacă sunt luate în calcul și câteva teste de simulare a exploziilor nucleare. „Minor scale”, cea mai puternică bombă non-nucleară din istorie, avea aproximativ 3,2 kilotone de trotil. Explozia din Beirut a avut aproximativ o treime din puterea „Minor Scale”.

    Cea mai mare explozie accidentală din istorie s-a produs în Halifax, Nova Scotia, în 1917, când două nave (una transportând explozibili) s-au ciocnit. Puterea explozie a fost echivalentă cu 3 kilotone de trotil. Recent, explozia din Tianjin (China), petrecută în 2015, a avut jumătate din forța exploziei din Beirut, fiind provocată tot de nitrat de amoniu.

    digi24.ro

    Facebook

    LUMEA

    Cinci persoane şi-au pierdut viaţa joi într-o explozie produsă într-o uzină chimică din Slovenia, în timp ce şase muncitori au fost răniţi, dintre care...

    SOCIAL

    Două persoane au fost scoase de sub dărâmăturile unei case din Cahul, după o explozie noaptea trecută, provocată, cel mai probabil, de scurgerea de...

    LUMEA

    O persoană a fost rănită şi mai multe clădiri au fost grav avariate, miercuri, după o explozie în centrul Atenei, urmată de un incendiu...

    LUMEA

    17 oameni au murit și 59 au fost răniți într-o explozie care a devastat o parte a unui oraş din vestul Ghanei, cauzată de...

    Copyright © 2021