Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Experții opinează

    Prin introducerea stării de urgență în domeniul energetic, autoritățile mizează pe înăbușirea nemulțumirii, tot mai mare, a populației. De acestă părere sunt mai mulți politologi din țara noastră. Potrivit lor, guvernul nu are vreun plan de depășire a crizei. Mai mult autoritățile pasează întreaga responsabilitate către MoldovaGaz, pentru a-și justifica, oarecum, greșelile.

    Corneliu Ciurea, politolog

    „Nemulțumirea populației este mult mai mare și însuși faptul introducerii stării de urgență, care nu permite organizarea de mitinguri, proteste, desigur, sugerează că autoritățile încearcă astfel să lupte împotriva libertății de gândire a populației, care este destul de posibil să iasă la protest, în perioada apropiată”

    Potrivit lui Corneliu Ciurea, se crează impresia că Executivul activează în regim de urgență. Iar imposibilitatea de a achita la timp factura pentru gazul consumat, demonstrează că previziunile făcute de autorități, sunt eronate.

    Corneliu Ciurea, politolog

    ”Nu este exclus că vor continua să comită aceste greșeli și-n continuare. Vedem că până la urmă au găsit bani pentru a achita factura, dar acești bani tot de la cetățeni îi iau. Adică din banii destinați compensațiilor pe care, în principiu, va trebui să le primim. Ceea ce vedem noi nu este o guvernare de țară, ci un haos care ar putea lua dimensiunea unei catastrofe„.

    Iar politologul Ian Lisnevschi a declarat că n-a fost surprins de faptul că, astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului, atât premierul, cât și subordonații săi nu au fost capabili să vină cu un răspuns coerent la întrebările adresate de opoziție.

    Ian Lisnevschi, politolog

    ”Nu a fost a fost o surpriză pentru mine că cei de la guvern nu au putut răspunde la întrebări, întrucât ei nu au strategii, și nici cifre pentru a putea ieși din această criză. Și nu mă refer doar la criza energetică, ci și la pandemie, economie și alte domenii».

    Cu toate acestea, Lisnevschi este de părere, că deși actualul guvern nu are experiența suficientă pentru a conduce țara, el ar fi putut să ia exemplul altor state. Unele țări, imediat cum au simțit pericolul în sectorul energetic, au început negocierile cu Rusia care este cel mai important furnizor de gaze în UE. Pe acest scenariu a mers Serbia, Germania, Ungaria și Turcia și chiar și Polonia, care nu poate fi suspectată de simpatie față de Moscova. Iar, în Moldova, în ultima jumătate de an, practic în fiecare lună. se recurge la instituirea stării de urgență.

    Ian Lisnevschi, politolog

    „Acest lucru se va perinda cu crearea unei presiuni în societate, oamenii nu simt stabilitatea zilei de mîine. Atunci când acumulează o datorie, orice companie ori om de afaceri cere garanții. Ce se face acum este transformarea acestei probleme în una de ordin politic, în speranța de a se justifica în fața cetățenilor”

    Modul în care vor evolua evenimentele, depinde de rapiditatea în care vor acționa autoritățile, conchid experții.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2021