Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ECONOMIE

    Expert: Moldovenii ar putea achita un tarif dublu pentru gaz

    Potrivit expertului economic, Veaceslav Ioniță, oricare ar fi evoluțiile negocierilor dintre Chișinău și Moscova, consumatorii Republicii Moldova nu vor putea fi scutiți de o majorare a tarifului la gazele naturale. Cel mai sumbru scenariu ar fi dublarea acestuia, spune Ioniță.

    „Dacă doamne ferește nu se reușește și noi avem prețul după formula nouă și perioada rece a anului ceea ce nu vreau să cred acest lucru, dar avem deja pe septembrie, atunci tarifele o să crească cel puțin de două ori. Tariful va crește între 30 și 100% adică dacă acum avem 4,20 lei atunci va fi de la 5.50 lei până la 9 lei”, a menționat Ioniță la postul de televiziune TVR Moldova.

    Totodată, expertul se întreabă cine și în ce condiții a acceptat și aprobat noua formulă prin care în luna octombrie, RM plătește pentru mia de metri cubi 790 de dolari.

    „Avem 60 de milioane scoase acum din buzunarele noastre, când zic scoase, atunci oameni buni trebuie să înțelegeți faptul că dacă nu vi le-a pus acum în tarife o să vi le pună peste o lună. Noi ce negociem de fapt cu Federația Rusă, formula veche sau nouă? Cum am ajuns noi la această situație că am acceptat formula nouă? Cum am ajuns la așa cheltuieli. Acesta este primul subiect de discuții care sper că se va dezvolta puternic în RM”, a subliniat Ioniță

    Amintim, contractul de achiziție a gazului dintre MoldovaGaz și concernul rus Gazprom a expirat la 30 septembrie și a fost prelungit până la sfârșitul lunii octombrie.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    POLITICA

    Premierul Natalia Gavrilița a mințit de la tribuna Parlamentului. Șefa cabinetului de miniștri a declarat în fața deputaților că prețul la gaz, procurat de...

    POLITICA

    Cetățenii Republicii Moldova nu au dreptul să cunoască prețul la gaz, pe care Guvernul l-a procurat din banii publici de la o companie poloneză....

    ECONOMIE

    Gazul procurat de către guvernul de la Chișinău de la compania poloneză PGNiG ne va crea mari probleme. De această părere este economistul Veaceslav...

    POLITICA

    Guvernul ține în secret prețul la care Moldova cumpără gaz natural din surse alternative. În cadrul unei conferințe de presă, vicepremierul Andrei Spînu a...

    Copyright © 2021