Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Ecuadorul depăşeşte pragul de un milion de cazuri de COVID-19

    Ecuadorul, unul dintre primele focare de COVID-19 din America Latină, a depăşit 1 milion de cazuri cumulate, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii din această ţară, informează AFP.

    Numărul de infecţii a ajuns luni la 1.000.214, după o creştere de 377 de cazuri în ultima zi, a indicat ministerul în raportul său periodic.

    Bilanţul oficial al victimelor se ridică la 35.885 de morţi, însă autorităţile susţin că numărul real al deceselor provocate de COVID-19 este mai mare.

    Ecuadorul, care a detectat pentru prima dată prezenţa coronavirusului pe teritoriul său la 29 februarie 2020, a fost una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19 în acel an.

    În oraşul portuar Guayaquil (sud-vest), capitala economică a ţării, cu aproape trei milioane de locuitori, sistemul spitalicesc şi cel funerar au colapsat, iar pe străzi s-au adunat cadavre.

    agerpres.ro

    Facebook

    LUMEA

    Autorităţile din oraşul Zhengzhou, situat în centrul Chinei care găzduieşte cea mai mare uzină de telefoane iPhone din lume, au ordonat măsuri de izolare...

    LUMEA

    Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a atins un nou record în China, au anunţat joi autorităţile care încearcă să stopeze răspândirea virusului prin măsuri...

    LUMEA

    China a anunţat duminică primul deces în urma COVID-19 din luna mai, un bărbat de 87 de ani din Beijing, unde înmulţirea cazurilor a...

    Noutăţi

    În ultima săptămână, 278 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate pe teritoriul țării. Potrivit Ministerului Sănătății, în aceeași perioadă au...

    Copyright © 2021