Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Dumitru Alaiba (PAS) are o avere impresionantă: trei apartamente, o casă, opt conturi bancare, venituri de milioane…

    Un venit anual de aproape 2 milioane de lei, trei apartamente, o casă de locuit, opt conturi bancare și un automobil luxos. Cam așa arată averea deputatului PAS, Dumitru Alaiba, care anul trecut a fost lider la absențe de la ședințele Parlamentului.

    Alesul poporului și-a prezentat declarația de avere și interese personale pentru anul 2020. Din document aflăm că în calitate de deputat PAS, Alaiba a ridicat, anul trecut, aproape 445 de mii de lei sau câte 37 de mii de lei pe lună. De menționat că deși Alaiba s-a lăudat în presă că vine la serviciu cu bicicleta, acesta a primit anul trecut de la stat peste 66 de mii de lei pentru transport, ceea ce ar însemna câte 5500 de lei pe lună sau 250 de lei pe zi.

    Alaiba a mai obținut aproape 4500 de euro din chiria unui apartament din Tallinn și alte 50 500 de euro – din vânzarea unui imobil.

    Soția deputatului PAS a primit în Estonia pentru concediu de maternitate 7736 de euro, echivalentul a 155 de mii de lei. Totodată, soția lui Alaiba a ridicat un onorariu de 6076.23 de euro de la compania pe care o deține împreună cu soțul său, în Estonia.

    Deputatul PAS mai are în proprietate un intravilan evaluat la 30 de mii de euro, trei apartamente și o casă de locuit. Cel mai mare apartament, de 114 metri pătrați, a fost cumpărat de familia Alaiba în 2020 la un preț de 92 de mii de euro (aproape 2 milioane de lei). Alaiba mai are un automobil marca Volvo S 60 fabricat în 2011 pe care l-a procurat în 2012.

    Familia Alaiba mai deține opt conturi bancare, trei dintre care sunt pe numele deputatului, iar celelalte, pe numele soției. Totodată, parlamentarul deține două companii, una dintre acestea se află în Tallinn, Estonia, iar cea de-a doua – în Republic Moldova.

    Dumitru Alaiba s-a împrumutat, în 2020 de la o bancă din Chișinău cu o sumă de 845 de mii de lei și mai are un credit de 45 de mii de euro în Estonia.

    Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, este fondatorul Centrului de Politici și Reforme Structurale, care este finanțat, în mare parte, de Fundația Soros în Moldova.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    Sursa: declarația de avere

    Facebook

    POLITICA

    Autoritatea Națională de Integritate (ANI) urmează să veridice neconcordanțele în declarația de avere și interese Secretarului general al Președinției, Andrei Spînu. Un demers în...

    POLITICA

    Deputatul PSRM, Oleg Savva, a depus un demers la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) prin care solicită să fie examinate neconcordanțele în declarația de...

    POLITICA

    Veronica Roșca, deputata PAS care se lăuda că a distrus tehnica din sala de ședință a Parlamentului, și-a ascuns o bună parte din avere....

    POLITICA

    Liderul PAS, Igor Grosu, și-ar fi tăinuit averea. Acesta ar fi ascuns un venit de 200 de mii de lei și a diminuat prețul...

    Copyright © 2020