Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Drumuri bune pentru toți

    Drumurile din țară continuă să se schimbe la față, iar problemele vechi de zeci de ani își găsesc soluții. Este și cazul unui traseu , care unește practic cinci localități din raionul Hâncești. Recent, reabilitarea acestuia a fost încheiată, spre bucuria locuitorilor din regiune, care spun că li s-a îndeplinit un vis.

    Iurie Levinschi, președintele raionului Hîncești

    «Proiectul a început în 2018, ultimii doi ani a fost practic stopat și a ajuns până în localitatea Ivanovca, iar în acest an a fost finalizat cu ajutorul Guvernului. Președintele a fost în teritoriu, s-au implicat atât autoritățile publice locale, cât și cele rationale. Suntem bucuroși că s-a finalizat acest proiect».

    Petru Pozlan, primar, satul Cățeleni

    «Noi de ani de zile batem alarma asupra acestei problem, dar ne bucurăm că acum în zona noastră, dar și în toată țara se reabilitează drumurile. Acesta este un plus foarte mare pentru locuitorii localităților».

    Mulțumiți că vor avea în sfârșit un drum reparat, fără gropi, sunt șoferii.

    «Drumul face legătura cu Nisporeni foarte mult transport circulă pe el, în fiecare zi circulă autocare cu lucrătorii de la fabric».

    «Tare noi am așteptat drumul acesta și mulțumim tuturor celor care au ajutat și s-au implicat în toată afacerea asta».

    «În sfârșit, avem și noi un drum bun de legătură. Deja de doi ani îl așteptăm și în sfârșit a fost finalizat».

    «Era foarte rău, mergeai cu mașina și o deteriorai, dar acum e totul bine».

    Reabilitarea traseului, care face legătura dintre satele Cățileni, Ivanovca, Obeleni, Nemțeni și Cotul Morii, face parte din proiectul Drumuri bune pentru toți. În cadrul acestuia, fiecare sat primește o sumă care pornește de la un milion de lei pentru reparația drumurilor locale. La această etapă, 80 la sută din localitățile țării au semnat contracte de reparație a drumurilor. În în 30% din sate, proiectul a fost deja implementat.

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2020