Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Drumuri bune pentru toți: În peste 40 la sută din localități au fost încheiate lucrările de reparație

    În peste 40 la sută din localitățile incluse în programul ”Drumuri bune pentru toți” au fost încheiate lucrările de reparație. În restul satelor și orașelor lucrările de renovare a traseelor sunt în toi. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu după ședința de luni de la Președinție.

    Potrivit premierului, paralel continuă lucrările de construcție a drumurilor regionale și naționale. S-a avansat și pe proiectele cu finanțare externă.

    ”Toate proiectele pe care ni le-am planificat în acest an se implementează și sunt acum la apogeu”, a declarat Chicu.

    Amintim, proiectul ”Drumuri bune pentru toți” a fost lansat la inițiativa președintelui Igor Dodon. În cadrul acestui program național urmează să fie renovate drumurile din peste o mie de localități din țară. În acest an, pentru reparația drumurilor din bugetul de stat au fost alocate în jur de 6 miliarde de lei.

    a-tv.md

    Facebook

    ALEGEREA EDITORILOR

    Decizia cu privire la organizarea alegerilor parlamentare anticipate în Republica Moldova trebuie să fie luată printr-un larg consens politic. Declarația a fost făcută de...

    POLITICA

    Republica Moldova este un stat parlamentar și nu prezidențial. Această remarcă a fost făcută de către președintele Grupului Stânga Unită Europeană din cadrul Adunării...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Aproape 2,2 milioane de doze de vaccin anti-COVID vor fi procurate în scurt timp de țara noastră. Anunțul a fost făcut de ministerul Sănătății.

    SOCIAL

    Cele 182 de mii de doze vaccin Sputnik V, ce vor fi donate țării noastre de Federația Rusă, vor fi scutite de taxele vamale,...

    Copyright © 2020