Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ALEGEREA EDITORILOR

    Domnica Manole a fost demisă din funcția de judecător CC de către Parlament

    Parlamentul a anulat mandatul Domnicăi Manole în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Decizia a fost luată cu votul a 53 de deputați la propunerea fracțiunii PSRM.

    Deputații au constatat că numirea Domnicăi Manole în funcția de magistrat la CC a avut loc cu încălcarea mai multor norme de drept, inclusiv regulilor de organizare și desfășurare a concursului. Potrivit Parlamentului, Manole a fost numită în funcție cu încălcarea criteriului juridic de înaltă competență profesională.

    În Hotărârea Parlamentului se amintește că, Manole nu a întrunit criteriile de integritate și reputație ireproșabilă, din care cauză în vara anului 2019 nu a fost admisă de Guvernul condus de Maia Sandu la concursul organizat pentru suplinirea funcției de judecător la CC.

    În iunie 2019, ministrul Justiției, Olesea Stamati, a declarat că admiterea Domnicăi Manole la concursul pentru ocuparea funcției de judecător la CC va prejudicia imaginea Înaltei Curți, ținând cont de reputația profesională, cazurile de încălcare intenționată sau din neglijență gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale, inclusiv constatate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de implicare în activități compromițătoare.
    Președintele comisiei parlamentare juridice și imunități, Vasile Bolea, a declarat că măsura de retragere a votului pentru candidatura lui Manole la funcția de judecător la CC este prevăzută de lege. Hotărârea Parlamentului intră în vigoare și este executorie la data adoptării și poate fi contestată, în termen de 30 de zile, cu cerere prealabilă adresată Parlamentului Republicii Moldova.

    socialiștii.md

    POLITICA

    Chiar dacă au venit ”vremurile bune” promise de PAS și Maia Sandu, Serviciul de Protecție și Pază de Stat continuă să asigure securitatea președintelui...

    POLITICA

    Decizia de demitere a judecătorului Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, poate fi atacată în instanța de judecată. Acest lucru este posibil după modificarea legislației,...

    POLITICA

    Decizia de astăzi a Parlamentului de a declara caracterul captiv al Curții Constituționale (CC), dar și demiterea Domnicăi Manole din funcția de judecător al...

    POLITICA

    Deputatul PSRM, Nicolae Pascaru, a cerut explicați de la Președinție și SPPS în baza căror temei președintele Curții Constituționale Domnica Manole a primit pază...

    Copyright © 2021