Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Doi vulcani din Indonezia au erupt

    Doi vulcani de pe insule separate din Indonezia au erupt marţi, trimiţând în atmosferă coloane de cenuşă, informează DPA.

    foto simbol

    Muntele Sinabung de pe insula Sumatra a expulzat în atmosferă o coloană de cenuşă la 5.000 de metri înălţime şi fluxuri de materiale piroclastice pe versanţi, a informat Agenţia Geologică din Indonezia.

    Sinabung a erupt intermitent în ultimii ani. În 2016, nouă săteni şi-au pierdut viaţa după ce vulcanul a expulzat gaz fierbinte şi materiale vulcanice.

    Muntele Merapi de pe insula centrală Java şi-a continuat activitatea vulcanică, expulzând fluxuri de materiale piroclastice la circa doi kilometri în jos pe versantul său sud-vestic, potrivit agenţiei citate.

    Pe moment nu au fost semnalate victime în urma niciuneia dintre erupţii.

    Vulcanul Merapi, cu o altitudine de 2.968 metri, a erupt de mai multe ori din 2018 şi este cel mai activ dintre vulcanii Indoneziei.

    Ultima sa erupţie devastatoare a avut loc în 2010, când peste 340 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 60.000 au fost strămutate.

    Indonezia se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică, şi are aproximativ 128 de vulcani activi.

    agerpres.ro

    Facebook

    LUMEA

    Cel puţin 174 de persoane au murit într-o învălmăşeală creată după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa fanii unei echipe de...

    LUMEA

    Indonezia a anulat măsurile de carantină anti-COVID-19 adoptate la nivel naţional pentru vizitatorii străini, în urma succesului obţinut de un program-test implementat pe insula...

    LUMEA

    Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,7 a lovit luni coasta de vest a insulei indoneziene Sumatra, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS),...

    LUMEA

    Indonezia a interzis temporar intrarea turiştilor străini în ţară prin aeroportul din Jakarta, a anunţat luni Ministerul Transporturilor, în încercarea de a limita creşterea...

    Copyright © 2021