Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Dezastrele naturale din 2020 au generat pierderi de 268 de miliarde de dolari în întreaga lume

    Cele 416 de catastrofe naturale înregistrate în întreaga lume în anul 2020 au generat pierderi economice în valoare de 268 de miliarde de dolari, reprezentând o creştere cu 8% faţă de media pierderilor anuale din acest secol, relatează luni EFE.

    Din această sumă, 97 de miliarde de dolari au fost acoperite de contractele de asigurări încheiate atât de sectorul privat, cât şi de cel public, potrivit unui raport al companiei AON, lider mondial în brokerajul de asigurări.

    Acest lucru presupune că „breşa de protecţie”, reprezentând procentul pierderilor economic neasigurate, a fost de 64% în 2020, relevând „importanţa” încheierii pe viitor de contracte pentru a garanta acoperirea cu mai multă eficienţă a pierderilor.

    În timpul anului 2020, peste 8.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma catastrofelor naturale.

    Uraganele au fost fenomenele meteo cele mai costisitoare, cu pagube economice directe care s-a cifrat la aproximativ 78 miliarde de dolari.

    Pe locul următor, foarte îndeaproape s-au situat inundaţiile, cu un cost de 76 de miliarde de dolari, urmate de furtunile severe, care au provocat pagube de circa 63 de miliarde de dolari.

    Din punct de vedere climatic, 2020 a fost al doilea an cel mai călduros din 1880 la nivel global.

    agerpres.ro

    LUMEA

    Vaccinurile anti-COVID riscă să devină ținta hoților din întreaga lume. Avertismentul vine de la secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, care atrage atenția că...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Statul a transferat deja pe conturile agricultorilor cele 300 de milioane de lei destinate pentru acordarea compensațiilor celor care au înregistrat pierderi de pe...

    SOCIAL

    La inițiativa deputaților PSRM, statul va compensa o parte din pierderile suportate de agricultori în urma calamităților naturale din 2020. Banii for fi utilizați...

    Copyright © 2020