Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Detalii despre garanția depusă de către deputații comuniști și socialiști în susținerea lui Stoianoglo

    Cinci deputați din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au depus, astăzi, 8 octombrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, o scrisoare de garanție cu suma prevăzută de lege, transferată pe contul instanței, drept garanție personală pentru eliberarea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, transmite canalul de Telegram INDEX.

    Potrivit legii, garanția personală constă în angajamentul în scris pe care persoane demne de încredere şi-l iau în sensul că, prin autoritatea lor şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de 2 şi mai mare de 5.

    Garanţia personală, ca măsură preventivă, se admite doar la cererea în scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia.

    La prezentarea în scris a garanţiei, fiecare garant concomitent depune la contul de depozit al procuraturii sau al instanţei de judecată o sumă bănească de la 50 la 300 unităţi convenţionale, echivalentul a 2500 lei – 15 000 lei.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    telegram

    Facebook

    POLITICA

    Protest în fața sediului Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Aproape o sută de persoane, inclusiv deputați din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, au venit să ceară...

    POLITICA

    Aleșii locali din Comrat cer organizarea unei adunări populare, pentru a discuta arestarea procurorului general Alexandr Stoianoglo. Despre aceasta se menționează într-o rezoluție, care...

    Copyright © 2021