Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ALEGEREA EDITORILOR

    Deputații socialiști: În scurt timp ne așteaptă „marșurile cratițelor goale”

    Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au susținut astăzi un briefing în cadrul căruia au criticat dur proiectul de lege promovat de PAS, care majorează vârsta de pensionare și anulează indexarea de două ori pe an a pensiilor și altor plăți sociale.

    ”Prin această “lege a genocidului social”, regimul de la guvernarea vrea să anuleze legea adoptată de PSRM prin care s-a redus vârsta de pensionare la 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați”, a spus Alla Darovannaia, deputat PSRM, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, subliniind că, această inițiativă legislativă va lovi din nou foarte dur în populația țării.

    ”În condițiile în care, potrivit statisticii Biroului Național de Statistică, durata medie a vârstei bărbaților în Republica Moldova, în 2019, a fost de 66,8 ani, reiese că bărbații, care au muncit o viață întreagă și care au cotizat în bugetul asigurărilor sociale, vor beneficia de pensie doar 3,8 ani din viață. Este o adevărată bătaie de joc”, a punctat Alla Darovannaia.

    Totodată, deputatul a specificat, că deși proiectul PAS conține și așa-numita “ieșire anticipată la pensie” după atingerea unui anumit stagiu de cotizare, la modul practic, va fi extrem de greu pentru oameni să beneficieze de această prevedere. În mod special, este vorba despre mamele cu mai mulți copii, deoarece în stagiul de cotizare nu este inclusă perioada concediului de maternitate, dar nici perioada aflării la studii etc.

    În altă ordine de idei, Alla Darovannaia a condamnat și intenția PAS de anulare a indexării de două ori pe an a pensiilor și altor plăți sociale, practică introdusă la fel de către socialiști prin lege. ”Anul trecut și în anul curent indexarea pensiilor a avut loc la 1 aprilie și 1 octombrie, iar PAS insistă să fie păstrată doar o singură indexare – la 1 aprilie. Și asta în condițiile în care anul viitor se așteaptă o inflație de până la 15%, fapt care va lovi dur în buzunarele și așa goale ale pensionarilor”, a precizat Darovannaia.

    Deputatul s-a arătat indignată și de faptul că în campania electorală nici PAS, nici Maia Sandu nu au vorbit despre majorarea vârstei de pensionare și anularea indexării de două ori pe an a pensiilor, dar acum insistă pe acest proiect de lege. Alla Darovannaia a atenționat că dacă acest proiect de lege a genocidului social va fi promovat, PSRM se declară gata să fie alături de cetățeni la proteste în stradă pentru a apăra dreptul oamenilor la o viață decentă.

    „Ceea despre ce am avertizat în perioada campaniilor electorale din anii 2020, 2021, s-a întâmplat, și chiar în modul cel mai prost”, a declarat, la rândul său, Vladimir Odnostalco, vicepreședintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie.

    Deputatul socialist a menționat că guvernarea acționează în regim de isterie, iar discuțiile cu „experții angajați” sunt prezentate ca fiind „vocea poporului”.

    „Însă oamenii nu au votat pentru creșterea tarifelor la gazele naturale cu 2,4%, pentru creșterea prețurilor la produsele de primă necesitate, cu peste 20%, pentru majorarea vârstei de pensionare”, a subliniat Vladimir Odnostalco. Deputatul a repetat întrebarea pe care astăzi și-o pun mai mulți oameni: dacă guvernarea nu poate îmbunătăți viața oamenilor, de ce e nevoie de o asemenea guvernare?

    Deputatul socialist a reamintit că țara se află sub administrare externă și că guvernarea pur și simplu îndeplinește „indicațiile” partenerilor externi.

    „Când ei zic că ne ajută, ar trebui să ținem minte că brânza e gratuită doar în capcana pentru șoareci”, a remarcat deputatul.

    Vladimir Odnostalco a reiterat și faptul că PSRM a pledat pentru reducerea vârstei de pensionare în țara noastră, pentru dubla indexare, a propus introducerea unui mecanism de recalculare anuală a pensiilor, a pensiei personale.

    „Nimeni nu afirmă că situația este simplă. Dar ea poate fi gestionată. În caz contrar, în cel mai scurt timp ne vom confrunta cu o catastrofă socială, ne așteaptă „marșurile cratițelor goale”, pentru că oamenii nu vor avea ce mânca”, a concluzionat Vladimir Odnostalco.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    socialistii.md

    Facebook

    SOCIAL

    Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, continuă vizitele de lucru prin localitățile din țară. Astăzi, liderul socialiștilor a mers în orașul...

    POLITICA

    Partidul Socialiștilor din Republica Moldova constată cu îngrijorare faptul că regimul Maiei Sandu pășește activ pe calea capturării statului după modelul regimului odios al...

    POLITICA

    Liderul PSRM, Igor Dodon, din numele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și al său personal, a adresat sincere felicitări dlui Dmitrii Medvedev, președintele Partidului...

    POLITICA

    Refuzul Guvernului Gavrilița de a aloca 4 miliarde de lei pentru a compensa majorarea tarifului la gaz pentru toți consumatorii în proporții de 100%...

    Copyright © 2021