Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ALEGEREA EDITORILOR

    Deputații PSRM au înregistrat proiectul cu privire la constituirea Comisiei de anchetă în cazul Ceaus

    Deputații PSRM au înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus.

    Autorii inițiativei, deputații Corneliu Furculiță, Vlad Batrîncea, Bogdan Tîrdea, Petru Burduja, Grigore Novac, Vladimir Odnostalco și Adrian Lebedinschi, susțin că necesitatea constituirii Comisiei de anchetă ține de monitorizarea acțiunilor organelor competente de soluționarea cazului în scopul identificării carențelor din legislația națională. Un alt obiectiv al comisiei de anchetă va fi colaborarea cu instituțiile de stat ale căror competență ține de soluționarea situațiilor de genul dat. De asemenea, comisia va înainta propuneri pentru soluționarea eficientă și rapidă a cazului, în scopul neadmiterii încălcării grave ale drepturilor omului, dar și a legislației din domeniul penal al Republica Moldova.

    Comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autoritățile responsabile ale statului, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta, în 60 de zile, raportul în plenul Parlamentului.

    Autorii propun ca în componența comisiei să intre nouă deputați din toate fracțiunile parlamentare. Anterior, deputații din Platforma DA, de asemenea, s-au expus pentru crearea unei astfel de comisii în Parlament.

    Președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat, în ajun, că votarea acestei comisii va avea loc la următoarea ședință a Parlamentului. Liderul PSRM a declarat că acest caz legat de răpirea unui cetățean care se află pe teritoriul țării noastre legal poate genera într-un mare scandal.

    Ex-judecătorul ucrainean, Nicolae Ceaus, a fost răpit din centrul Capitalei, în data de 3 aprilie. Presa de la Chișinău a scris că Ceaus a fost transportat în Ucraina în portbagajul unui automobil, care aparține ambasadei Ucrainei în Republica Moldova. Ministrul în exercițiu al Internelor, Pavel Voicu, a declarat că o persoană a fost reținută în cazul răpirii judecătorului ucrainean. Potrivit lui Voicu, sunt suficiente probe, indicii, că această crimă a fost comisă de către cetățeni străini, care au traversat frontiera în Ucraina.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    multimedia.parlament.md

    Facebook

    POLITICA

    Imaginea și ratingul președintelui Maia Sandu au fost afectate puternic din cauza răpirii ex-judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus. Despre aceasta ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko...

    POLITICA

    Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevchenko, a fost convocat la ministerul de Externe de la Chișinău în data de 9 aprilie. Secretarul de...

    POLITICA

    Răpirea unui om de către serviciile speciale este un lucru rușinos. Din această cauză, autoritățile de la Kiev nu au venit cu o reacție...

    POLITICA

    Un general din Ucraina susține că răpirea ex-judecătorului Nicolae Ceaus din Chișinău nu s-ar fi realizat fără asistența serviciilor moldovenești. Generalul-maior, Viktor Trepak, care...

    Copyright © 2020