Odnostalco a subliniat că această inițiativă a fost lansată anterior de Igor Dodon, în perioada când era președinte de țară, și că o astfel de indemnizație unică s-a achitat de două ori pe an.
“PAS ne acuză de populism pentru că promovăm această inițiativă, în timp ce guvernarea majorează cheltuielile pentru Guvern, pentru ministere, pentru Președinție. Au găsit bani pentru a cumpără armament din străinătate și pentru a plăti numeroasele vizite peste hotare, dar nu vor să dea bani pentru pensionari, în condițiile în care totul se scumpește”, a declarat Odnostalco.
Deputatul BCS a subliniat că indemnizația unică de 1000 de lei a fost plătită de Guvern, când PSRM era la conducere, inclusiv anul trecut când, din cauza crizei pandemice, a fost grav afectată economia și veniturile bugetare.
“Din cauza scumpirilor la toate produsele, oamenii trăiesc acum cu ideea ca să cumpere produsele azi, pentru că mâine vor fi mai scumpe”, a mai adăugat Odnostalco, precizând că această indemnizație unică de 1000 de lei ar fi fost binevenită oamenilor care ar fi beneficiat de ea.
Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
