Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Declarațiile lui Igor Dodon, după audierile de la Procuratura Generală

    ”M-am prezentat azi la Procuratura Generală, așa cum am promis că voi face. Am răspuns la toate întrebările procurorilor pe acel subiect din anul 2008, unde am respectat absolut toate procedurile legale în calitatea mea de membru al Guvernului în acea perioadă.

    Este foarte evident că dosarul în care sunt vizat este unul strict politic, reprezintă o tentativă a guvernării de la Chișinău de a se răfui cu mine, ca principal reprezentant al opoziției. Pe fundalul dezastrului economic și social din țară, guvernarea PAS vrea să distragă atenția oamenilor spre un subiect inventat.

    Guvernarea PAS, cu tot cu Președinție, Guvern și Parlament, e speriată de căderea rapidă din sondaje, ea se teme că socialiștii vor reveni la conducerea țării, de aceea încearcă să ne intimideze, să ne hărțuiască politic, dar îi anunț că efectul va fi invers. Noi vom demonstra că este doar un dosar politic, iar cetățenii văd foarte clar realitatea, ca să dea o apreciere corectă evenimentelor din țară, oferindu-ne susținere la următoarele alegeri, care pot fi mai devreme decât se așteaptă unii.

    Le doresc celor de la guvernare un Revelion liniștit și relaxat, pentru că anul care vine, 2022, va fi extrem de încordat pentru dânșii. Ne revedem la anul, doamnelor și domnilor de la guvernare. Totul e trecător, nu uitați asta, iar pentru dosarele politice pe care le faceți astăzi și presiunile asupra instituțiilor de drept, va veni timpul sa răspundeți în fața legii, la fel ca precedenta guvernare oligarhică, pe care o imitați zi de zi prin comportamentul abuziv prin care guvernați”.

    facebook.com

    TOP 24 de ore

    Facebook

    POLITICA

    O nouă majorare a tarifului la gaz va duce la creșterea șomajului în Republica Moldova. Atenționarea a fost făcută de către ex-președintele țării Igor...

    POLITICA

    Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor ataca la Curtea Constituțională (CC) decizia PAS de a institui starea de urgență. Anunțul a fost făcut de...

    SOCIAL

    Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.

    POLITICA

    Dosarul "Energocom" a fost un spectacol înainte de Revelion, spune președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon. În cadrul emisiunii Puterea a Patra de...

    Copyright © 2021