Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ALEGEREA EDITORILOR

    Datoriile moldovenilor la gaz se ridică la 70 milioane lei

    Numărul consumatorilor care au datorii la gaz se schimbă în fiecare zi, iar la moment suma totală ajunge la 70 milioane lei

    „Sunt diferite tipuri de consumatori, sunt care au de la un leu, ei tot intru în categoria datornicilor, dar sunt și care au 30 mii lei”, a spus șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, la Freedom de la TV8.

    „Cel mai interesant e că cei care au venituri modeste și mai mici achită la timp și pensionarii achită la timp, iar cei care au acumulat datorii deja peste 5 luni, avem și așa consumatori, care au case de peste 20 metri pătrați au datorii de 20-30 mii lei, și nu achită, dar casele valorează milioane. Și nu putem să-i deconectăm, nu e scopul nostru”, a spus Ceban.

    Ieri, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a venit cu precizări, după ce furnizorul a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Enegtretică majorarea tarifului pentru gazul natural până la 26,52 lei pe metru cub, cu TVA, pentru consumatorii finali.

    „SA „Moldovagaz” nu a urmărit niciodată să ridice tarifele cu orice preț. Ne prețuim consumatorii și căutăm mereu un echilibru între interesele furnizorului și ale consumatorului”, a precizat Ceban.

    Asta după ce ANRE a aprobat, în ședința publică din 31 mai, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”. Astfel, actualmente, tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali este de 18 lei și 62 de bani pentru un m3.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    noi.md

    TOP 24 de ore

    Facebook

    ECONOMIE

    SA „Moldovagaz” anunță că a plătit către SAP „Gazprom” restul avansului aferent lunii septembrie în sumă de 23,898 milioane dolari. Anunțul a fost făcut...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Republica Moldova va avea gaze naturale din 1 octombrie, întrucât contractul cu Gazprom a fost semnat pentru 5 ani și concernul rus nu a...

    ECONOMIE

    Republica Moldova nu are certitudine în privinţa livrării gazelor naturale din Federația Rusă după data de 1 octombrie. Totuşi, autorităţile susţin că sunt pregătite...

    ECONOMIE

    Plafonarea tarifului pentru gaze în avantajul consumatorilor este un scenariu, practic, imposibil, asta pentru că bugetul statului n-ar putea acoperi o diferenţă de cîteva...

    Copyright © 2021