Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Cutremur puternic înregistrat pe insula Creta. Unele clădiri au fost avariate

    Un puternic seism, cu magnitudinea 5,8, a fost înregistrat luni pe insula Creta din sudul Greciei, a anunţat Institutul Geodinamic de la Atena, fenomenul determinându-i pe locuitori să iasă afară din case şi clădiri, informează Reuters.

    Nu au fost raportate victime, însă două persoane au rămas blocate în interiorul unor clădiri avariate, au indicat autorităţile.

    Anterior, Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a anunţat că seismul a avut magnitudinea 6,5, în timp ce Institutul american de geofizică (USGS) a indicat magnitudinea 6.

    Cutremurul a avut epicentrul la o distanţă de 23 de kilometri nord-vest de Arvi, la o adâncime de 10 kilometri, a precizat institutul din Atena.

    Primarul localităţii Arkalohori a declarat pentru Skai TV că două lăcaşuri de cult şi alte structuri din zonă au suferit pagube, iar două persoane au rămas blocate în clădiri avariate, una într-o biserică, după ce cupola acesteia, la care se efectuau lucrări de întreţinere, s-a prăbuşit, iar alta într-o locuinţă.

    digi24.ro

    TOP 24 de ore

    Facebook

    LUMEA

    Un cutremur puternic s-a produs luni dimineață în largul insulei grecești Creta, dar nu au fost raportate pagube. Cutremurul a avut magnitudinea 5,5, a...

    LUMEA

    Inundaţiile severe care s-au produs în insula Creta, situată în sudul Greciei, au provocat cel puţin două decese în regiunea Heraklion, potrivit unui nou...

    LUMEA

    Un cutremur cu o magnitudine de 5,3 a ucis cel puţin 12 persoane şi a rănit multe altele în vestul Afganistanului, au anunțat luni...

    LUMEA

    Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs marţi în zona insulei Creta din Grecia, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).

    Copyright © 2021