Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Curtea Constituțională a avizat proiectul de modificare a Legii Supreme care prevede reformarea sistemului judecătoresc

    Curtea Constituțională (CC) a avizat pozitiv proiectul de modificare a Legii Supreme care prevede reformarea sistemului judecătoresc din Republica Moldova.

    Potrivit deciziei CC, proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului din 30 septembrie 2020, respectă condițiile de revizuire a Constituției și poate fi prezentat spre examinare Parlamentului.

    Curtea mai precizează că acest document poate fi adoptat de Parlament după cel puțin șase luni de la data prezentării inițiativei. Avizul CC este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    Amintim, Consiliul Europei a confirmat, în luna septembrie, că proiectul de lege privind amendamentele constituționale referitoare la sistemul judecătoresc și Consiliul Superior al Magistraturii, promovat de către Guvernul Chicu, este în conformitate cu avizele recente ale Comisiei de la Veneția.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    POLITICA

    Despre aceasta a vorbit Grigore Novac, deputat socialist, membru al comitetului Executiv al PSRM în cadrul emisiunii ”Tema” de la postul de televiziune ”Primul...

    POLITICA

    Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va solicita Curții Constituționale să examineze constituționalitatea Legii PAS cu privire la asigurarea securității în spațiul informațional. Anunțul a fost...

    POLITICA

    Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea depusă de deputatul BCS, socialistul Vasile Bolea, legată de controlul constituționalității Legii privind unele măsuri aferente selectării candidaților...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Curtea Constituțională va examina joi, 7 aprilie, sesizarea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor care se referă la controlul constituționalității Legii cu privind unele măsuri aferente...

    Copyright © 2021