Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Coronavirus: SUA au depăşit pragul de 500.000 de decese

    Peste o jumătate de milion de persoane au murit din cauza COVID-19 în Statele Unite de la începutul pandemiei, potrivit datelor raportate luni de universitatea americană Johns Hopkins, scrie AFP.

    În detaliu, 500.071 de persoane au decedat din cauza coronavirusului în această ţară care a înregistrat, de asemenea, peste 28 de milioane de cazuri de contaminare, potrivit universităţii cu sediul la Baltimore.

    „Au murit mai mulţi americani în această pandemie decât în Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi războiul din Vietnam”, a subliniat preşedintele Joe Biden într-o proclamaţie, indicând că el şi Prima Doamnă, Jill Biden, au păstrat la lăsarea serii un minut de tăcere alături de vicepreşedinta Kamala Harris şi soţul ei, Doug Emhoff.

    La nivel mondial, Statele Unite sunt cea mai afectată ţară de pandemie în termeni absoluţi.

    Aceste peste 500.000 de decese sunt „o aducere aminte tragică a gravităţii acestei pandemii şi suferinţelor provocate” în viaţa noastră de zi cu zi, a declarat luni Rochelle Walensky, directoarea Centrelor Americane de Prevenire şi Control al Bolilor, principala agenţie federală de sănătate publică.

    „Nu am mai cunoscut aşa ceva de peste 100 de ani, de la pandemia din 1918”, a declarat duminică imunologul Anthony Fauci, consilierul preşedintelui american Joe Biden. „Este ceva ce va rămâne în istorie”, a adăugat el.

    Pragul de 400.000 de decese a fost depăşit în urmă cu numai o lună, în ianuarie, cu o zi înainte de instalarea lui Joe Biden la Casa Albă. Preşedintele american a făcut din lupta împotriva pandemiei una dintre priorităţile sale la începutul mandatului său.

    Primul mort de COVID-19 în Statele Unite a fost anunţat la sfârşitul lui februarie 2020. Au trecut aproximativ trei luni înainte ca ţara să depăşească pragul de 100.000 de morţi, încă patru luni până la 200.000 şi alte aproape trei luni până la 300.000.

    agerpres.ro

    Facebook

    LUMEA

    Un dispozitiv exploziv s-a declanşat miercuri în apropierea unui centru de testare la COVID-19 din localitatea Bovenkarpsel, situată la nord de Amsterdam, a anunţat...

    ALEGEREA EDITORILOR

    În contextul situației alarmante privind răspândirea pandemiei COVID-19 și ținând cont de înregistrarea în Republica Moldova a mai multor tipuri de vaccin anticoronavirus, Președintele...

    ALEGEREA EDITORILOR

    CNESP constată că situația epidemiologică în Republica Moldova se agravează rapid. În timp ce în țările din regiunea europeană în ultimele săptămâni se atestă...

    SOCIAL

    Fostul ministru al Sănătății Viorica Dumbrăveanu dezminte informația că pentru anul 2012 nu ar fi fost planificate surse financare în scopul procurării vaccinului împotriva...

    Copyright © 2020