Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Corneliu Furculiță despre scumpiri

    S-a scumpit pâinea și la Soroca. Combinatul de panificație din Soroca a anunțat majorări de prețuri pentru pâine până la 50 de bani. Motivul invocat – scumpirea materiei prime, a combustibilului, precum și a ambalajelor. Scumpirile în lanț din ultima perioadă au fost comentate de deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Corneliu Furculiță. Acesta spune că creșterile prețurilor se întâmplă pe fondul inacțiunii absolute a conducerii actuale a țării.

    Corneliu Furculiță, deputat Blocul PCRM-PSRM

    «Până astăzi, înafară de lozinca ”Luptăm cu corupția, nu am mai auzit nimic.Vreau să vedem planul de modernizare din punct de vedere economic al RM, din punct de vedere social ce plan au pentru următorii patru anii și ce prevede de fapt bugetul lor. Chiar înainte de alegeri, am spus că trebuie să nu uităm de promisiunile pe care le dau și, după ce vor ajunge la putere, să le evaluăm prin faptele lor mai ales dacă lucrurile nu merg mai bine, iar vina este pasată către alte structuri, în condițiile în care acum au puterea deplină: propriul președinte, propriul prim-ministru și propriul parlament. De ce mai au nevoie?. Acum vor să schimbe toți șefii de agenții și structuri de stat».

    Deputatul opinează că PAS-ul și-a asumat responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă acum în Republica Moldova. Și dacă prețurile mari sunt pasate către alte structure atunci alte merite, PAS și le asumă cu ușurință, pe nedrept, spune Furculiță.

    Corneliu Furculiță, deputat Blocul PCRM-PSRM

    «Toate aceste măsuri financiare care le întreprind actualii politicieni sunt de fapt meritele fostei guvernări, sunt consecințe ale guvernării anterioare. Dacă acum iese premierul și spune că au majorat pensile și că este meritul actualilor politicieni, atunci se înșeală amarnic, mai mult, este devreme. Pentru că aceste acțiuni sunt ale guvernului anterior. Acțiunile lor, sunt acelea pe care le-am preluat noi în 2019 atunci când Guvernul Sandu a fost schimbat pe Guvernul Chicu».

    Amintim că după Bălți, și producătorii din Soroca au majorat prețul la pâine.. Este vorba despre una dintre fabricile locale din Soroca, care a ridicat prețul cu până la 50 de bani, transmite postul public de televiziune. Administratorul întreprinderii îşi motivează decizia prin majorarea prețului la grâu, precum şi scumpirea carburanţilor şi a produselor de ambalare. Acum câteva zile, şi cel mai mare producător din Bălţi a majorat prețul la două tipuri de pâine. Creșterea medie este de 25 de bani sau cu 5,5%. Totodată, deja a cincea zi la rând se scumpesc carburanții. Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții serviciului de presă ai PAS pentru o replică la declarațiile lui Furculiță. Apelurile noastre însă au rămas fără răspuns.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2021