Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Conducerea țării a discutat despre situația din țară și rezultatele vizitei șefului statului la Moscova

    Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a participat la ședința ordinară a conducerii de vîrf împreună cu Președintele Parlamentului RM, președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi, și Prim-ministru, Ion Chicu.

    După cum a anunțat șeful statului pe pagina sa de pe rețelele de socializare, participanții la întrevedere au abordat cinci subiecte importante, primul fiind situația epidemiologică din Republica Moldova. A fost constatată o dinamică mai favorabilă decît săptămînile precedente, a răspîndirii COVID-19, și în cazul menținerii acestei tendințe, în timpul apropiat Guvernul va propune anularea carantinei obligatorii de 14 zile pentru cetățenii noștri care revin în țară din străinătate, după 15 iulie.

    Totodată, conducerea țării va veni cu propunerea de a deschide grădinițele de copii, inițial în localitățile rurale și în funcție de situația din fiecare regiune. Igor Dodon a reiterat că decizia finală aparține specialiștilor în domeniul sănătății publice.

    Al doilea subiect ține de inundațiile recente în lunca Nistrului și Prutului. Participanții la ședință au constatat stabilizarea situației și lipsa locuințelor distruse, însă riscul se menține în cîteva regiuni de-a lungul acestor două fluvii. Pe de altă parte, a fost menționat că în ultimii 12 ani nu au fost efectuate investiții serioase în construcția și reconstrucția digurilor, de aceea Guvernul va efectua evaluarea urgentă a lucrărilor care trebuie desfășurate în acest sens.

    Al treilea subiect include următoarea ședință a Parlamentului și a coaliției de guvernare (PSRM+PDM) pentru a discuta agenda de lucru pentru următoarele zile.

    Subiectul patru vizează situația economică din țară și în primul rînd, veniturile în buget care în luna curentă sunt cu 270 milioane de lei mai mari decît în iunie 2019. Acest fapt permite revenirea la implementarea proiectelor sociale și de infrastructură, inclusiv reparația drumurilor, aprovizionare cu apă și canalizare, susținerea sectorului agrar, business-ului mic și mijlociu, parcurilor industriale. Totodată, se va discuta cu Guvernul și despre dublarea salariilor tuturor lucrătorilor medicali, așa cum s-a convenit anterior.

    Ultimul subiect al agendei de astăzi ține de rezultatele vizitei de lucru a șefului statului la Moscova. “Am comunicat că conducerea Federației Ruse este deschisă pentru reluarea negocierilor cu privire la acordarea creditului în valoare de 200 milioane euro pentru susținerea economiei naționale a Republicii Moldova care vor fi investiți în construcția drumurilor, suport financiar pentru agenții economici etc. Planificăm să demarăm negocierile respective săptămîna curentă. Totodată, partea rusă a decis să prelungească perioada de import fără taxe a produselor agricole și agroindustriale autohtone în Federația Rusă”, a spus Igor Dodon.

    POLITICA

    Președintele PSRM, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Dereck J. Hogan, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, cu care...

    POLITICA

    Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu fracțiunea parlamentară a PSRM, în cadrul căreia a făcut un schimb...

    POLITICA

    Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Igor Dodon a făcut o altă remarcă privind noua componență a Consiliului Suprem de Securitate. El a menționat...

    POLITICA

    Cei mai mulți moldoveni au încredere în Igor Dodon și Maia Sandu. Datele sunt prezentate în sondajul Vox Populi – ianuarie 2021 ”Anul 2020...

    Copyright © 2020