Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Conducerea Primăriei Chișinău s-a întâlnit cu reprezentanții din domeniul culturii din capitală

    Conducerea Primăriei Chișinău a avut o întâlnire cu reprezentanții uniunilor de creație și personalitățile din domeniul culturii, care activează în capitală. Părțile au discutat despre adoptarea unei foi de parcurs pentru perioada imediat următoare, precum și despre proiecte comune prevăzute pentru anul 2022.

    De asemenea, s-a convenit ca reprezentanții municipalității și oamenii de cultură să se întrunească periodic, pentru a fi la curent cu toate problemele breslei și pentru a le depăși. Toate propunerile de proiecte și evenimente cultural-artistice vor fi analizate în luna octombrie, a.c., în cadrul Consiliului Consultativ al Direcției Cultură, după care va fi stabilită o agendă exactă de activități culturale programate pentru 2022.

    Primarul General, Ion Ceban, a reiterat importanța investirii în domeniul culturii și susținerii personalităților de valoare, precum și implicarea copiilor talentați în activități culturale. În context, edilul a spus că în bugetul municipal pentru anul 2022 se prevede alocarea a mai multor surse financiare pentru cultură, domeniu care a fost neglijat în ultimii ani.

    „Capitala este nucleul cultural al statului, iar cei mai mulți oameni care activează în acest domeniu sunt la Chișinău. De aceea ne-am propus ca și în anul 2022 să multiplicăm evenimentele culturale susținute de Primărie, care vor fi organizate inclusiv în spațiile publice”, a menționat edilul.

    În aceeași ordine de idei, Ion Ceban a declarat că APL Chișinău va continua să investească în dotarea școlilor de muzică și de arte plastice, de la infrastructură până la asigurarea cu instrumente muzicale. Totodată, va fi continuată inițiativa de a organiza evenimente comune cu participarea artiștilor din municipiul Chișinău în alte orașe și țări, pentru a promova cultura și tradițiile noastre.

    În ultima perioadă, municipalitatea a organizat zeci de activități culturale: mai multe ediții ale proiectului „Dialog social cu chișinăuienii”, evenimente dedicate celor 585 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului, susținerea festivalurilor și concursurilor desfășurate în diverse domenii ale culturii, organizarea zilelor Chișinăului în două orașe din România, promovarea târgurilor meșteșugărești și a expozițiilor, cu participarea celor mai valoroși oameni din domeniu.

    chisinau.md

    Noutăţi

    Vlad Batrîncea, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor și Olga Cebotari, membru al comitetului executiv al PSRM, au avut o întrevedere, la sediul formațiunii, cu...

    Noutăţi

    Primarul General, Ion Ceban, a avut joi o întrevedere cu Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, E.S., Lorenzo Tomassoni. Pe această cale, Ion Ceban a...

    Noutăţi

    Primarul General, Ion Ceban, l-a primit astăzi în vizită pe Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Turcia, Halil Gürol Sökmensüer, care își încheie misiunea diplomatică în...

    Noutăţi

    Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM, vicepreședinte al Parlamentului, a avut o întrevedere cu Natalia Mirimanova, Consilier politic principal al Înaltului Comisar pentru Minorități...

    Copyright © 2021