Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Conducerea de vârf a țării a participat la ședința ordinară

    Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămânală cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministrul, Ion Chicu.

    Oficialii au discutat mai multe subiecte cu privire la activitatea Parlamentului și legile aprobate săptămâna trecută.

    Președintele Igor Dodon a salutat aprobarea legii privind rectificarea bugetului pentru anul 2020, dar și alte legi care intră în pachetul de condiționalități pentru noul program cu FMI. Astfel, rectificarea bugetului prevede diminuarea deficitului bugetar de la 8,5% la 8% sau de la 17,5 miliarde la 16 miliarde.

    „Este important de menționat că la diminuarea cheltuielilor bugetare nu s-au redus cheltuielile sociale, cheltuielile ce țin de buna funcționare a statului, ci au fost reduse cheltuielile ce nu vor fi executate până la finele anului, o bună parte fiind cele investiționale, finanțate din surse externe”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

    Mai mult, interlocutorii au apreciat faptul că Parlamentul a votat în lectură finală majorarea ajutorului unic pentru beneficiarii de pensii de la 700 la 900 de lei, dar și acele măsuri suplimentare de susținere a producătorilor agricoli care au avut de suferit din cauza secetei.

    Totodată, în pofida secetei, președintele a fost informat că, anul acesta securitatea alimentară a țării este asigurată. Potrivit ultimelor date, grâu s-a recoltat în jur de 620 – 630 mii de tone, consumul local fiind de 350 mii de tone, porumb – 800 mii de tone, cu un consum anual de circa 700 mii de tone și floarea soarelui – în jur de 400 mii de tone.

    De asemenea, oficialii au salutat ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru țara noastră de 100 de milioane de euro, oferit în două tranșe egale. Prima tranșă de 50 de milioane de euro urmează să fie oferită până la sfârșitul lunii septembrie.

    POLITICA

    Scoaterea la rampă a lui Cristian Rizea, condamnat în România pentru acte de corupție, se face cu scopul de a distrage atenția de la...

    POLITICA

    Președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat că formațiunea sa va merge săptămâna viitoare la Comisia Electorală Centrală pentru a se înregistra în cursa pentru...

    POLITICA

    Președintele PSRM, Igor Dodon, le-a recomandat oponenților de pe dreapta să nu împartă blana ursului care încă mai aleargă prin pădure și să aștepte...

    POLITICA

    Deși alegerile parlamentare în acest an erau inevitabile, Maia Sandu s-a grăbit cu declanșarea acestora, susține președintele PSRM, Igor Dodon. Liderul socialiștilor a declarat,...

    Copyright © 2020