Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Condoleanțe Rusiei

    Conducerea și activiștii Partidului Socialiștilor din Moldova au transmis condoleanțe poporului rus în legătură cu tragedia care a avut loc, ieri, la Perm. Acolo, unde un student al universității de stat a deschis focul asupra strudenților din cadrul instituției de învățământ. În urma atacului șase persoane au decedat, iar alte câteva zeci – au fost rănite. Liderul socialiștilor, Igor Dodon a declarat că, în aceste momente dificile, poporul moldoveensc sprijină cetățenii din Federația Rusă. În semn de solidaritate, socialiștii au depus flori la sediul Ambasadei Rusiei la Chișinău.

    Igor Dodon Președintele PSRM

    «Regretăm că așa ceva s-a întâmplat în Rusia, într-o țară frățească pentru noi. Prin urmare, în numele cetățenilor Moldovei, în numele echipei noastre, exprimăm sincere condoleanțe și transmitem cuvintele noastre de sprijin familiilor celor uciși și răniți. Este important să ne sprijinim reciproc, întrucât Fedrația Rusă este partenerul nostru strategic. Sperăm că astfel de cazuri nu se vor mai repeta».

    Telegram channel

    a-tv.md

    Copyright © 2021