Cel puţin 97 de persoane au fost rănite duminică în Egipt după ce un tren de pasageri a deraiat în apropiere de Cairo, a anunţat Ministerul Sănătăţii, revizuind în scădere un prim bilanţ al autorităţilor locale, relatează dpa.
În prezent se efectuează o investigaţie pentru a stabili cauza accidentului, mai menţionează aceasta într-un scurt comunicat.
Într-o înregistrare postată pe internet pot fi văzute mai multe vagoane răsturnate, în timp ce în fundal pot fi auzite sirenele ambulanţelor.

Pe 26 martie, două trenuri de pasageri au intrat în coliziune în sudul Egiptului, provocând moartea a cel puţin 19 persoane.
Cea mai mare tragedie feroviară din Egipt s-a produs în 2002, când un tren de pasageri a luat foc şi peste 360 de oameni şi-au pierdut viaţa.