Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • SOCIAL

    Cei doi luptători K1, acuzați de omorul unui tânăr în fața unui club de noapte din capitală, achitați

    Unul dintre luptătorii K1 a fost ACHITAT în totalitate, iar celălalt – ACHITAT parțial și condamnat la o amendă simbolică pentru un singur capăt de acuzare – ”huliganism”. Verdictul a fost dictat acum câteva clipe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

    Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Râșcani, care a solicitat condamnarea celor doi la câte 15 ani închisoare, anunță că va contesta sentința și va insista pe condamnarea lor în corespundere cu faptele comise.

    Amintim că, procurorii au cerut condamnarea lor pentru două capete de acuzare: huliganism și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, soldată cu decesul unei persoane.

    Cazul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial, când inculpații, împreună cu un coparticipant, l-au bătut crunt pe un tânăr, care a decedat, peste câteva zile, la spital.

    Dosarul în privința coparticipantului celor doi a fost disjuns într-o procedură sperată, acesta fiind anunțat în căutare.

    Facebook

    SOCIAL

    Aproape toate ascensoarele din Chişinău, deservite de intreprinderea municipală „Liftservice”, au termenul de exploatare depăşit cu zeci de ani. Din acest motiv, multe se...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Primăria Municipiului Chișinău informează că, în legătură cu executarea lucrărilor de reparație a benzii de circulație destinat transportului public pe bd. Dacia, în perioada...

    SOCIAL

    În această vară, în capitală vor activa 14 tabere cu sejur de zi în care se vor putea odihni peste nouă mii de copii....

    ALEGEREA EDITORILOR

    În zilele de luni și marți, troleibuzele din capitală vor circula conform orarelor zilei de duminică. Despre aceasta anunță Regia Transport Electric Chișinău, transmite...

    Copyright © 2021