Cazul straniu al dispariţiei unei fetiţe de 11 ani din Carolina de Nord, Mădălina Cojocari, a cărei mamă este originară din Republica Moldova, continuă să fie în atenţia publică din SUA.
FBI a publicat marţi o înregistrare video cu Mădălina Cojocari care arată ultimul loc public unde a fost surprinsă acesteia înainte de a dispărea. Înregistrarea video a avut loc cu două zile înainte ca ea să fie văzută ultima dată pe 23 noiembrie, notează FOX News.
„Este cea mai recentă confirmare independentă pe care o au anchetatorii cu momentului în care Madalina ar fi fost văzută ultima dată. Ea a coborât din autobuz pe 21-11-22, la ora 16:59. Căutăm martori suplimentari din afara familiei pentru a restrânge cronologia exactă a momentului în care a dispărut”, a anunţat FBI Charlotte (statul Carolina de Nord) într-o postare pe Twitter.
Între timp, poliţia din Carolina de Nord i-au arestat pe tatăl vitreg şi pe mama fetiţei, iar FBI s-a alăturat investigaţiilor începute de poliţia din oraşul Cornelius şi Departamentul de investigaţii al statului Carolina de Nord.
„Departamentul de Poliţie din Cornelius, FBI şi SBI (Biroul de Investigaţii al Statului Carolina de Nord) continuă ancheta pentru găsirea Madalinei Cojocari, în vârstă de 11 ani”, a declarat marţi după-amiază Departamentul de Poliţie din Cornelius într-un comunicat.
Sâmbătă, 17 decembrie, poliţia din Cornelius i-a arestat pe tatăl vitreg al fetei, Christopher Palmiter, în vârstă de 60 de ani, şi pe mama acesteia, Diana Cojocari, pentru că nu au raportat dispariţia copilului mai devreme de 15 decembrie şi în felul acesta au împiedicat ancheta. Întrebată de ce nu a raportat dispariţia Madalinei, mama a declarat că se temea că ar putea începe un conflict între ea şi soţul ei.
