Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    Câți turiști au vizitat țara noastră în primele nouă luni ale anului

    Numărul cetățenilor străini care au vizitat Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2022, prin intermediul agențiilor de turism, a constituit 23,6 mii de turiști și excursioniști. Acesta este cu 26,5% în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, majoritatea, 93,4%, au fost vizitatori de o zi, care au sosit în scop de odihnă, recreere și agrement.

    În aceeași perioadă, agențiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 367,5 mii de turiști (care se deplasează în orice loc, altul decât locul său de reședință, pe o durată de cel puțin 24 de ore și în alt scop decât desfășurarea unei activități remunerate în locul vizitat) și excursioniști (nu petrec cel puţin o noapte într-o structură turistică de găzduire colectivă sau privată) sau cu 39,1% mai mult față de ianuarie-septembrie 2021.

    Potrivit datelor, 21,5 mii dintre turiști și excursioniști au venit în Republica Moldova pentru odihnă, recreere şi agrement, 0,6 mii – în scopuri de afaceri și profesionale, 0,2 mii – pentru tratament și 1,3 mii – cu alte scopuri.

    Prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor, în ianuarie-septembrie 2022, au plecat în străinătate 260 mii de turişti şi excursionişti sau cu 75 mii de persoane (+40,6%) mai mult față de ianuarie-septembrie 2021.

    Majoritatea cetăţenilor moldoveni (99,7%) au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement.

    Moldovenii au preferat să călătorească, preponderent, în Turcia (56,8% din total plecați în străinătate), Bulgaria (19,1%), România (7,2%), Egipt (5,7%), Grecia (4,6%) și Muntenegru (1,1%).

    84.000 de vizitatori au ales să se deplasez în interiorul țării, în scop turistic, numărul fiind în creștere cu 38,6% comparativ cu perioada similară din anul 2021.

    Deplasarea rezidenţilor moldoveni a fost organizată în special de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chișinău (48,6%), regiunile de dezvoltare Centru (42,7%) și Sud (7,1%).

    Veniturile agențiilor de turism (persoane fizice sau juridice care vând sau oferă spre vânzare servicii turistice proprii sau contractate de la alți furnizori, precum și pachete de servicii turistice stabilite de turoperator) și turoperatorilor (persoane fizice sau juridice care organizează pachete de servicii turistice și le vând sau le oferă spre vânzare direct sau prin intermediul unei agenții de turism) din activitatea turistică în ianuarie-septembrie 2022, au însumat 2,8 miliarde lei, înregistrând o creștere de 41,7% față de ianuarie-septembrie precedent.

    tv8.md

     

    Click to comment

    Leave a Reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    Facebook

    Noutăţi

    Prima ediție a Festivalului Filmului Chinezesc va fi inaugurată la Chișinău pe 12 decembrie. Ceremonia de deschidere se va defășura la Cineplex Loteanu, la...

    Noutăţi

    Potrivit prognozei meteorologilor, luni, 5 decembrie, se așteaptă cer variabil pe întreg teritoriul țării. Termometrele vor arăta până la +3 grade pe timp de...

    ECONOMIE

    Autovehiculele înmatriculate provizoriu pentru probe în Republica Moldova vor avea reguli speciale de impunere cu taxa pentru folosirea drumurilor. Guvernul a aprobat în ședința...

    Noutăţi

    După un an în care prețurile au crescut cu mai bine de o treime, scumpirea anunțată astăzi nu mai este o surpriză. Cei mai...

    Copyright © 2021