Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Capitala se alătură vaccinării anti-Covid-19

    După ce, acum o săptămână, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat despre aprobarea planului național de imunizare, municipalitatea declară că este gata să coopereze cu autoritățile centrale pentru a da start vaccinării anti-COVID-19. Mai mult, primarul general le-a solicitat subalternilor să înceapă pregătirile la nivel de municipiu, așa încât Chișinăul să fie gata pentru o eventuală creștere a cazurilor noi de COVID.

    680 de chișinăuieni, dintre care 52 în stare foarte gravă, au ajuns, ieri, la spitalele COVID-19 din Capitală. Datele au fost prezentate, astăzi, de către șefa direcției generale Asistență Socială și Sănătate, Tatiana Bucerschi, în cadrul ședinței operative a Primăriei. Iar primarul general al municipiului Chișinău a declarat că, după ce reprezentanții Guvernului au vorbit despre intenția de a da start vaccinării anti-COVID la nivel național, și municipalitatea va participa la acest proces și a dispus inițierea pregătirilor de rigoare.

    Ion Ceban primar general al mun. Chișinău

    „În acest context, solicit ca direcția generală Socială și Sănătate să facă un plan în cooperare cu aceste autorități, inclusiv cu formarea echipelor medicale pentru efectuarea vaccinelor, instruirea personalului medical care va fi implicat în procesul de vaccinare, definitivarea punctelor de vaccinare, pregătirea și definitivarea listelor persoanelor care se vor vaccina.”

    Totodată, primarul a propus organizarea unii campanii ample de promovare a vaccinării anti-COVID și a chemat cetățenii să se abțină de la speculații la acest subiect.

    Ion Ceban primar general al mun. Chișinău

    „Nu ține de competența municipalității ca să fie procurate, importate vaccinurile. Acest subiect ține de competența autorităților publice centrale și, nemijlocit, a ministerului de profil.”

    De la începutul pandemiei de COVID-19, aproximativ 64.460 de chișinăuieni au fost testați pozitiv la coronavirus, peste 49.500 de pacienți s-au tratat, iar 1063 de persoane au pierdut lupta cu virusul.

    a-tv.md

    Copyright © 2020