Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • ECONOMIE

    Bolea: Efectivele de bovine în ferme au crescut, nu și productivitatea

    Deși efectivele de vaci în ferme au crescut, în doi ani, de la 5100 de animale la 14000, nu putem vorbi și despre productivitate bună, a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

    „Din păcate, nu putem vorbi și despre creșterea productivității laptelui. …Dacă la 5100 noi produceam 23400 mii tone de lapte, apoi cu 14000 sunt circa 30 mii tone, adică o creștere nesemnificativă”, a relatat Bolea, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

    El explică productivitatea joasă prin faptul că vacile au rămas același, doar că au fost trecute de la persoane fizice în gospodării țărănești – ferme.

    „Adică au fost achiziționate animale, inclusiv de la persoane fizice, și au fost trecute în gospodării țărănești, în ferme. Sau ferme care lucrau la negru și aveau 25-40 de capete, s-au înregistrat ca să poată primi… Deci, a fost un fulg de artificiu”.

    Astfel, a anunțat Bolea, din acest considerent ministerul a luat decizia de a trece de la plata pe cap de animal la plata pentru fiecare litru de lapte, în bază de factură.

    Ministrul a mai comunicat că efectivele de bovine în gospodăriile private continuă să se reducă, inclusiv din cauza furajelor scumpe.

    „Dacă vorbim despre segmentul crescătorilor de animale – bovine, vaci de lapte, spre exemplu, el este în descreștere continuă. Pentru că, una la mâna, îmbătrânește populația, a doua la mână – furajele sunt foarte scumpe, productivitatea foarte joasă, și lor nu le mai iese practic să vândă cu acei 5,50 lei litru de lapte surplusul care îl vindeau prin acele 500 de puncte de colectare”, a povestit Bolea.

    Cu toate acestea, ministerul condus de el își dorește „să ajungă la o cifră de 20 de mii de animale cu o productivitate de 160 mii tone de lapte din necesitățile interne ale țării care constituie 568 mii tone”.

    youtube

    POLITICA

    „Este stresant” – și întâlniri cu populația, și lucru în comisii parlamentare, și ședințele fracțiunii! Deputații din fracțiunea PAS nu le reușesc pe toate,...

    SOCIAL

    90% din laptele – materie primă folosit pentru produsele lactate din Republica Moldova este preluat de la persoanele fizice, fermele autorizate oferind o cantitate...

    Noutăţi

    Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va preleva probe de lapte de la centrele de colectare pentru a monitoriza indicii de calitate. Solicitată de IPN,...

    Copyright © 2021