Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Noutăţi

    Batrîncea: Moldova ar trebui să cumpere gaz acolo unde este cel mai accesibil și convenabil preț

    Conducerea țării ar trebui să facă totul pentru a se asigura că populația Moldovei cumpără gaz la cel mai bun preț. “Fii rezervat în declarații, muncește, identifică soluții” – acest principiu, potrivit vicepreședintelui Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, ar trebui urmat de autorități. Ei, din contra, se întrec în declarații contradictorii, care complică și mai mult negocierile și așa dificile.

    În acest sens, Vlad Batrîncea a amintit cum în timpul campaniei electorale Maia Sandu a spus că 180 de dolari pe mia de metri cubi de gaz este foarte scump, după ce a devenit președinte – că este gata să negocieze cu ”Gazprom” un preț mai mic, iar câteva luni mai târziu – că aceasta este o problemă economică care este dincolo de competența șefului statului. 

    Pe de altă parte, Andrei Spînu declara că ”Gazprom”  nu a impus condiții politice, iar deputații PAS afirmă contrariul și fiecare dintre ei are propria versiune.

    -Anul trecut spuneau: “Am semnat un contract bun, în condițiile Republicii Moldova”. Ce auzim acum? Că contractul a fost rău, că au existat condiționalități politice. Deci, când au mințit: atunci sau acum? – a remarcat Batrîncea. Socialistul a adăugat că negocierile în numele țării privind gazul ar trebui să fie purtate de oameni instruiți, profesioniști și gazul este necesar să fie cumpărat acolo unde este cel mai accesibil și mai favorabil preț.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    socialistii.md

    Facebook

    ECONOMIE

    Într-o apariție recentă în cadrul emisiunii „Teritoria Svobodi”, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a subliniat că cifrele vehiculate cu privire la reducerea tarifului la gaz...

    SOCIAL

    Polițiștii au intervenit prompt, după ce au observat pe traseu o mașină în flăcări, în această dimineață. Echipajul a intervenit la defluidizarea traficului, întrucât...

    ECONOMIE

    Republica Moldova a cumpărat anul trecut 869,2 milioane de metri cubi de gaze naturale – cu 336,5 milioane (27,9%) mai puțin decât în perioada...

    ECONOMIE

    Un preț mai mic de la Gazprom, decât cel oferit de bursele internaționale pentru gazele naturale, ar aduce o plus valoare consumatorilor și agenților...

    Copyright © 2021