Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • POLITICA

    Batrîncea, despre amenințările PAS că vor ataca Bugetul la CC: Vreau să văd a cui va fi responsabilitatea, când țara va rămâne fără bani, fără Guvern

    Să-și asume responsabilitatea pentru consecințe, așa a comentat socialistul Vlad Batrîncea intenția unui grup de deputați PAS care au anunțat că vor contesta la Curtea Constituțională Legea Bugetului de Stat pentru anul 2021. Vicepreședintele Parlamentului a declarat, la NTV Moldova, că în cazul anulări acestei legi țara va rămâne fără bani și Guvern.

    ”Dânșii, prin comportamentul lor, departe de a fi civilizat au discreditat Parlamentul. Dacă doresc să discrediteze și Curtea Constituțională, nu au decât să o facă. Vor să meargă la Curtea Constituțională? Să o facă. Vreau să văd persoanele care vor ataca la Curtea Constituțională bugetul aprobat de majoritatea deputaților, legal. Vreau să văd a cui va fi responsabilitatea atunci când țara va rămâne fără bani, fără Guvern. Dacă nu se aprobă ceea ce s-a aprobat ieri, Guvernul nu poate lucra și sunt departe de ideea că cineva va mai dori să se afle în clădirea Guvernului în calitate de miniștri, neavând buget și posibilitate de a lucra. În această situație cine va fi vinovat? Noi vom explica în fiecare sat că dânșii au aruncat țara în haos și țara a rămas fără bani”, a spus Batrîncea.

    Cele patru documente financiare ale țării: Bugetul de Stat, cel al asigurărilor sociale și medical, și Politica bugetar-fiscală au fost votate în lectură finală de deputații din fracțiunea PSRM și Platforma ”Pentru Moldova”. Documentele prevăd majorări de salarii în sectorul bugetar, alocații majorate pentru pensionari, agricultori, familii cu copii, investiții masive în infrastructură.

    Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

    a-tv.md

    Telegram channel

    ALEGEREA EDITORILOR

    Cetățenii Republicii Moldova vor continua să plătească prin taxe și impozite prejudiciul cauzat de frauda bancară, deoarece președintele Maia Sandu a refuzat să promulge...

    ALEGEREA EDITORILOR

    Președintele Maia Sandu nu are niciun mesaj prin care să unească oamenii, unica ei retorică la anticipate va fi cea a urii, isterizării, a...

    SOCIAL

    Ziua de 9 mai este o sărbătoare sfântă, aceasta este memoria istorică a poporului nostru, este ziua în care suntem solidari și uniți și...

    ALEGEREA EDITORILOR

    De 9 mai, socialiștii vor organiza un marș al Victoriei, care va porni din Piața Marii Adunări Naționale din Capitală și se va încheia...

    Copyright © 2021