Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    BAC-ul nu va mai fi anulat

    Efectele deciziei șefului statului de a dizolva Parlamentul, nu s-au lăsat mult așteptate. La mai puțin de 24 de ore de la semnarea decretului, a fost anunțat oficial că Bacalaureatul din acest an nu mai poate fi anulat, întrucât proiectul de lege așa și n-a mai ajuns pe masa deputaților. Unul dintre autorii inițiativei, deputatul PSRM, Nichita Țurcan și-a exprimat regretul față de cele întâmplate și a reiterat – responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în țară îi revine acum Maiei Sandu.

    Vocile a mii de absolvenți și părinți care au semnat o petiție online prin care au solicitat anularea BAC-ului pe motiv că regimul online de învățământ ar fi scăzut calitatea procesului de studiu, așa și nu vor mai fi auzite. După ce, ieri, Maia Sandu a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului, a devenit clar că inițiativa PSRM de a anula BAC-ul, cât și examenele pentru clasele gimnaziale și școlile primare, din acest an, nu va mai avea sorți de izbândă. Și asta deoarece nu a fost votată în nicio lectură și nici nu mai poate fi aprobată de către aleșii poporului. Unul dintre autorii inițiativei a declarat pentru postul nostru de televiziune că și aceste încă unul dintre efectele ambițiilor politice ale Maiei Sandu.

    Nichita Țurcan deputat PSRM

    Noi nu vorbim acum doar despre Chișinău, vorbim despre țara întreagă. Dacă în capitala situația cu computerele și regimul online de învățământ este, cât de cât, bine. Atunci, în țară sunt localități copii nu au computere sau laptopuri și ei nu pot participa la ore.
    Dar dacă Maia Sandu a decis că se va face în acest mod, așa să fie. Ce pot să spun că, acum, toate responsabilitatea, inclusiv, pentru BAC și pentru toate inițiativele care nu vor mai putea aplicate, cad pe umerii președintelui.

    În acest context, sesiunea de Bacalaureat este programată pentru perioada 4 – 22 iunie 2021. Ministerul Educației urmează să vină cu mai multe precizări pe marginea acestui subiect. Amintim că, anterior, Consiliul Național al Tineretului a anunțat că 95% din absolvenții din țară nu sunt pregătiți pentru a susține examenul. Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții serviciului de presă al instituției prezidențiale pentru un comentariu la acest subiect, până la această oră nimeni nu ne-a răspuns la telefon.

    a-tv.md

    Facebook

    Copyright © 2020