Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Avertisment pentru angajații Vaticanului: Riscă să îşi piardă locurile de muncă dacă refuză să se vaccineze împotriva COVID

    Autorităţile de la Vatican le-au transmis angajaţilor că riscă să îşi piardă locurile de muncă dacă refuză să fie vaccinați împotriva COVID-19 fără să prezinte motive medicale legitime, relatează Reuters,

    Într-un decret semnat de cardinalul Giuseppe Bertello, preşedintele Guvernatoratului statului Vatican, se arată că vaccinarea este „o alegere responsabilă” prin prisma riscului de a face rău altor persoane.

    Vatican, cel mai mic stat din lume, cu o suprafaţă de 0,44 kilometri pătraţi, are câteva mii de angajaţi, iar cei mai mulţi dintre ei locuiesc pe teritoriul Italiei. Campania sa de vaccinare a început luna trecută, iar papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a fost unul dintre primii rezidenţi din Vatican care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

    Noul decret, redactat pe şapte pagini, precizează că angajaţii care nu se pot vaccina din motive medicale ar putea să primească alte funcţii, probabil unele care presupun contacte cu mai puţine persoane, dar vor beneficia de acelaşi salariu, chiar dacă noul loc de muncă ar putea fi considerat o retrogradare profesională.

    Potrivit decretului, angajaţii care refuză să se vaccineze fără motive întemeiate vor fi plasaţi sub incidenţa unei dispoziţii specifice dintr-o lege adoptată în 2011, care reglementează drepturile şi îndatoririle angajaţilor.

    Articolul din legea din 2011 stipulează că angajaţii care refuză „măsurile preventive” ar putea fi supuşi „unor diverse grade de consecinţe care ar putea să ducă la concediere”.

    Decretul a fost semnat pe 8 februarie şi publicat ulterior pe site-ul Guvernoratului statului Vatican.

    Papa Francisc este un susţinător declarat al vaccinurilor folosite pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

    „Este o alegere etică, pentru că vă jucaţi cu sănătatea voastră, cu viaţa voastră, dar vă jucaţi şi cu vieţile celorlalţi”, a spus suveranul pontif într-un interviu acordat televiziunii de stat italiene, luna trecută.

    Vaticanul a decis ca vaccinarea anti-COVID-19 să devină obligatorie pentru jurnaliştii care îl vor însoţi pe papa Francisc în vizita sa din Irak de luna viitoare.

    Giuseppe Bertello, care a semnat decretul, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în decembrie 2020 şi s-a plasat în autoizolare.

    Mai puţin de 30 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate la Vatican, cele mai multe în rândul membrilor Gărzii Elveţiene, care locuiesc în cazărmi comunale.

     Agerpres

     

    TOP 24 de ore

    Facebook

    LUMEA

    Un dispozitiv exploziv s-a declanşat miercuri în apropierea unui centru de testare la COVID-19 din localitatea Bovenkarpsel, situată la nord de Amsterdam, a anunţat...

    ALEGEREA EDITORILOR

    În contextul situației alarmante privind răspândirea pandemiei COVID-19 și ținând cont de înregistrarea în Republica Moldova a mai multor tipuri de vaccin anticoronavirus, Președintele...

    ALEGEREA EDITORILOR

    CNESP constată că situația epidemiologică în Republica Moldova se agravează rapid. În timp ce în țările din regiunea europeană în ultimele săptămâni se atestă...

    SOCIAL

    Fostul ministru al Sănătății Viorica Dumbrăveanu dezminte informația că pentru anul 2012 nu ar fi fost planificate surse financare în scopul procurării vaccinului împotriva...

    Copyright © 2020