Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    Austria: O furtună a provocat moartea a cinci persoane

    O furtună a provocat joi moartea a cinci persoane, dintre care doi copii, şi rănirea altor zece în Austria, au anunţat autorităţile şi agenţia APA, relatează AFP.

    Trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui copac în landul Austria Inferioară (est), iar doi copii au murit în Carintia (sud), potrivit agenţiei austriece APA.

    Copiii, cu vârste între cinci şi opt ani, şi persoanele rănite se aflau în apropierea unui mic lac din Carintia când mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcină de rafalele de vânt puternice, a declarat purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii din acest land austriac, Melanie Reiter.

    În altă zonă din această regiune care se învecinează cu Italia şi Slovenia, mai multe acoperişuri au fost luate de vânt, a declarat oficialul pentru AFP.

    „Furtunile puternice de astăzi (joi) din Carintia au provocat moartea a doi copii şi au provocat rănirea gravă a altor persoane”, a scris cancelarul austriac Karl Nehammer pe Twitter.

    În iunie, un bărbat în vârstă de 82 de ani şi-a pierdut viaţa în urma alunecărilor de teren cauzate de ploile torenţiale care au provocat pagube semnificative, tot în landul Carintia.

    Austria se confruntă în prezent cu un val de căldură, iar autorităţile au avertizat cu privire la formarea de furtuni.

    Potrivit experţilor, schimbările climatice cresc frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură şi a altor fenomene meteorologice extreme.

    agerpres.ro

    LUMEA

    Sceptici şi preocupaţi pentru viitor, austriecii intră în anul 2023 cu cea mai negativă stare de spirit constatată în această perioadă de sfârşit de...

    LUMEA

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Austria că luni, începând cu ora 00:00, are...

    LUMEA

    Zeci de mii de persoane din statul Australia de Sud, parte a statului federal australian, au rămas fără electricitate din cauza unei furtuni puternice...

    LUMEA

    Furtuna tropicală Nicole a făcut prăpăd pe coasta de sud-est a Statelor Unite. Mai multe localități din statul Florida au fost afectate de vântul...

    Copyright © 2021