„Scopul principal al reîntoarcerii Marinei Tauber în arest la domiciliu este de a o îndepărta de la proteste. Acesta este scopul principal. Și declar asta întregii republici”, a menționat avocatul Partidului „ȘOR”, Aureliu Colenco, în cadrul emisiunii “TEMA”, de la postul de televiziune “Primul în Moldova”.
Potrivit avocatului lui Tauber, procuratura nu a prezentat nicio o probă nouă ca să o plaseze iarăși pe Marina Tauber în arest la domiciliu.
„Trag astfel de concluzii din toate anchetele sociologice, din nivelul de încredere de care se bucură Marina Tauber, din trăsăturile ei de personalitate și din ceea ce s-a întâmplat în ședințele de judecată. Procurorii nu au prezentat noi probe. Pot spune că în cazul Marinei Tauber nu există nicio persoană, nicio dovadă care să indice direct faptul că Marina Tauber este implicată în finanțarea ilegală a partidului sau că ar fi acceptat bani de la grupurile criminale organizate, care ar fi localizate, în zonele offshore”, a subliniat avocatul.
Colenco a spus că avocații lui Tauber s-au adresat la băncile internaționale, la Federația Rusă cu privire la furnizarea unor conturi sau transferuri, dar nu au primit încă răspunsuri.
„Din câte știm, procuratura nu are nicio dovadă de finanțare ilegală din străinătate și cu atât mai mult din partea grupărilor criminale organizate”, a conchis Aureliu Colenco.
Reamintim că, la 25 octombrie curent, prin decizia Curții de Apel Chișinău, deputatul Marina Tauber a fost trecută din control judiciar în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Menționăm că în momentul scrierii acestei știri, serviciile de presă ale procuraturii, guvernului și Ministerul Justiției nu au comentat declarațiile lui Aureliu Colenco.
