Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Audieri publice la primărie

    „Am preluat un domeniu putred, dar destul de important pentru dezvoltarea orașului„

    – astfel primarul capitalei, Ion Ceban a descris stuația în domeniul amenajării teritoriului și urbanism. Astăzi, la inițiativa edilului, municipalitatea a organizat audieri publice cu scopul stopării haosului în aprobările de construcție și demararea șantierelor la nimereală. Mai exact, primarul a reunit la aceeași masă de discuții reprezentanți ai domeniului construcțiilor, ai instituțiilor de resort și simpli chișinăuieni.

    Mai bine de patru ore, atât au durat dezbaterile publice organizate, astăzi, în sala de audiență a Preturii Centru. În cadrul discursului Ceban a precizat că, „mișmașurile” făcute de predecesorii săi au dus la degradarea lucrurilor în domeniu și au sporit la creșterea neîncrederii și scepticismului în rândul chișinăuienilor. Privatizarea spațiilor verzi, apariția blocurilor locative în loc de biserici sau amenajarea piețelor pe teren predestinat parcării publice, sunt doar câteva exemple în acest sens. Iar în timp ce orășenii de rând își spun of-ul, companiile de construcții declară că activează conform normelor. Pentru a readuce echilibrul și legalitatea în această ramură, edilul a venit cu mai multe propuneri, inclusiv, cu reluarea activității Consiliului urbanistic pe lângă Primărie.

    Ion Ceban, primarul mun. Chișinău

    „Aprobarea regulamentului general de urbanism, vom înainta acest demers guvernului RM. Am vorbit despre procesul de emitere a actelor permisive care urmează să fie automatizat și până la sfârșitul anului, deplin funcțional ca fiecare să poată vedea la ce etapă și unde se află (actele), ca să nu spună că stau pe masă la primar. La mine, în general, nu ajung documentele în acest sens. Și ca să nu existe tot felul de interpretări. Să presupunem, avem o dată la trei luni, platforma în formatul acesta iar. O să vină în Pretură viceprimarul de ramură, direcția arhitectură, cei de la funciară, direcția arhitectura, direcția juridică. Și dacă veți avea întrebări pe dosare care vi se pare că ar putea să stea undeva în Primărie, și o să le discutați aici„

    Amintim că, anterior, edilul a decis instituirea unui moratoriu în construcții în centrul istoric al capitalei. Ceban a mers pe acest scenariu după ce o companie de construcție a inițiat ridicarea unui bloc locativ, în locul unui imobil cu însemnătate istorică. Ceban spune că blocul ridicat era de două mai mai înalt decât era stipulat în actele permisive oferite de Primărie, în urmă cu câțiva ani.

    Telegram channel

    a-tv.md

    Copyright © 2021