Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Ajutor pentru Moldova

    Un lot de 34 de aparate de ventilare pulmonară pentru pacienții cu COVID-19, în stare gravă, și 41 de monitoare medicale. Este echipamentul oferit țării noastre cu sprijnul financiar și tehnic al Uniunii Europene și al Organizației Mondiale a Sănătății. Ajutorul se încadrează în inițiativa UE „Solidari pentru Sănătate” care are drept scop combaterea pandemiei de COVID-19 în țările Parteneriatului Estic.

    Valoarea echipamentului medical este de aproximativ un milion de euro. Acesta urmează să fie repartizat, de către Ministerul Sănătății, conform necesităților , instituțiilor spitalicești din țară, pentru a putea face față numărului de pacienți internați cu COVID-19 în stare gravă și care necesită respirație asistată. La Chișinău au mai ajuns consumabile pentru echipamentul medical donat anterior. Este vorba de cele 356 de concentratoare de oxigen și 210 pulsoximetre, pentru copii și maturi.

    Iuliana Garam, coordonator, Biroul OMS în RM

    «Aici sunt măști și canule, atât pentru maturi cât și pentru copii.«Sunt canule prin care vine aerul. Vor ajunge pentru jumătate de an.»

    Coordonatorul Biroului OMS în Republica Moldova, Iuliana Garam, a mai menționat că Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană sunt în continuare alături de lucrătorii medicali din prima linie. Potrivit acesteia, aparatele de ventilare pulmonară, necesare pentru monitorizarea pacienților cu insuficiență respiratorie acută sau cronică, sunt vitale în salvarea vieții bolnavilor cu COVID-19.

    Iuliana Garam, coordonator, Biroul OMS în RM

    ”Echipamentul va fi distribuit și instituțiilor medicale din Transnistria. Suntem în negocieri cu cei de pe malul stâng. Sperăm că în următoarele câteva zile toate spitalele vor fi echipate cu tehnica pe care tocmai am adus-o.„

    Magdalena Mueller-Uri, reprezentant Delegația UE în RM

    «Echipamentul, livrat cu suportul Uniunii Europene și al partenerilor OMS prin intermediul inițiativei „Solidari pentru Sănătate”, este un exemplu concret al sprijinului nostru. În plus, o nouă inițiativă, cu buget total de 5,1 milioane de euro, finanțată de Uniunea Europeană și cofinanțată și implementată de OMS, va începe în curând pentru a ajuta Republica Moldova să facă față amenințărilor actuale la adresa sănătății publice.»

    Donația face parte din răspunsul Uniunii Europene și al Organizației Mondiale a Sănătății la pandemia COVID-19. Virusul a înregistrat, până la ora actuală, peste 79,9 milioane de cazuri în 216 țări în întreaga lume.

    a-tv.md

    Copyright © 2020