„Numai minciuni și minciuni, Dvs și așa, veniți la ora unu și vă iscăliți că veniți de la ora 10. Am auzit acum cât ați primit pe anul trecut, da veniți pe o oră-două și dl Cojuhari și dvs, și nu odată v-am atenționat că veniți la ora 12 sau unu și scrieți la 10”, a declarat Grigorieva.
Zinaida Popa, prezentă la ședință, nu a avut nici o replică.
Precizăm că nu este pentru prima dată când reprezentanții PAS din CMC, dar și din Parlament, sunt acuzați că au o atitudine neserioasă față de obligațiunile sale. Anterior, fostul consilier municipal din fracțiunea PAS, Alexandr Trubca, a fost filmat în timpul ședinței CMC cum se joacă în telefon, pentru acest fapt alesul local a fost numit de jurnaliști „tanchist”. Ulterior, deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici, a fost surprins că juca tetris în timpul ședinței Parlamentului. Iar Galina Sajin, un alt deputat PAS, a fost fotografiată dormind, în timp ce deputații examinau în plen proiecte de legi. Potrivit portalului ZDG.MD, pe parcursul anului 2020, cele mai multe absențe au fost înregistrate de către deputații fracțiunii PAS.
Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
