Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    Accidentul cerebral poate fi prevenit

    80 la sută din cazurile de Accident Vascular Cerebral pot fi prevenite, dacă fiecare persoană care suferă de această boală nu ar ignora recomandările medicilor și s-ar trata la timp. Regretabil este și faptul că în ultimii ani această boală și-a făcut loc și în rândul tinerilor. Urmăriți în continuare un reportaj despre riscurile și metodele de prevenire a acestei maladii.

    Recent, Victor Brânza s-a simțit rău și a chemat imediat ambulanța, care l-a transportat la spital.

    Victor Brînză, pacient

    “Urcându-mă în scara blocului am simțit că partea stângă îmi este amorțită și nu mă pot folosi de ea.”

    Bărbatul a fost diagnosticat cu accident vascular cerebral. Victor are 62 de ani și are hipertensiune arterială. Bărbatul recunoaște că nu s-a tratat niciodată cu seriozitate.

    Victor Brînză, pacient

    “Maladia asta o știam, știam singur că am tensiune, dar se vede că neglijența mea a fost. Nu am luat-o în serios și tensiunea ceea mare a făcut ce trebuia să facă… din nefericire.”

    Acum, Victor urmează tratament de reabilitare la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Capitală. El spune că se deplasează mai greu dar este fericit că poate merge. De altfel, specialiștii din secție spun că la moment el este singurul pacient din secție care se poate deplasa. Și asta deoarece boala este foarte agresivă dar și foarte individuală de la un pacient la altul și lasă sechele de invaliditate pe viață.

    Angela Feodorovici, șef Secția Neurocuperare, INN

    “Pacientul rămâne cu un deficit motor, cu deficient motor adică cu limitarea sau lipsa mișcărilor active, în membrul superior sau inferior, rămâne cu dereglări disfazice, adică pacientul nu poate să își exprime gândul, nu poate să vorbească.”

    Perioada de reabilitare se face alături de o echipă de profesioniști și poate dura de la trei luni până la un an, însă este imposibilă recuperarea sută la sută a pacientului.

    Angela Feodorovici, șef Secția Neurocuperare, INN

    “Eu foarte des le zic pacienților că în recuperare nu există salturi de cangur, aici sunt mai mult pași mici, dar siguri. Dacă e să fac o comparație, cu deplasarea unui melcușor, unei țestoase care încet încet merge spre țelul propus.”

    Medicii spun că 80 la sută din cazurile de accident vascular cerebral, acestea pot fi prevenite, dacă orice persoană care suferă de boală ar fi responsabilă să se trateze. Una dintre cele mai frecvente cauze care ar putea provoca un accident vascular cerebral este hipertensiunea arterială care nu este tratată la timp.

    Elena Manole, neurolog

    “Este foarte straniu și dureros când pacientul vine și spune medicului, da am tensiunea 180/100, dar eu mă simt bine cu ea și sunt așa de-a lungul anilor. Este o catastrofă. Faptul că pacientul se simte bine la o tensiune atât de mare, că nu ia medicamente la o tensiunea atât de mare deja favorizează vasul să fie compromis.”

    Alți factori care ar putea provoca accidentul vascular cerebral sunt diabetul zaharat și patologia cardiacă.

    Elena Manole, neurolog

    “AVC-ul este este o urgență medicală, este o situație care nu poate fi tratată acasă sub nicio formă și reprezintă în sine o situație când creierul nu mai primește oxigen și substanțe nutritive, pentru că este întreruptă vascularizarea lui.”

    Annual, luna mai, este perioada în care populația este îndemnată să conștientizeze riscurile accidentului vascular Cerebral.

    a-tv.md

    Telegram channel

    Facebook

    Copyright © 2021