Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • Subiecte

    7 % din populație imunizată

    Peste 306 mii de doze de vaccin au fost administrate populației din Republica Moldova. Datele sunt prezentate fără a lua în calcul moldovenii care s-au imunizat peste hotarele țării. Este vorba despre cei care au primit atât prima cât și a doua doză de vaccin.

    Alexei Ceban, medic epidemiolog

    ”În total au fost administrate 306.610 doze, dintre care 266.238 cu doza întâi și 40.372 cu doza doi. Avem deja 40 de mii de persoane complet vaccinate. Din totalul de doze repartizate către centrele de vaccinare, peste 50 la sută au fost deja administrate. La moment avem o acoperire vaccinală de peste 7%. Pentru populația generală, imunizată cu două doze, cota este de 1,2%, pentru lucrătorii medicali din sfera medicală, chiar și pentru cei din personalul auxiliar avem o acoperire de peste 75%. Sunt spitale cu acoperire vaccinală de peste 95%”

    Între timp, mai puțin de jumătate de procent din persoanele care au primit preparatul au manifestat reacții adverse. Autoritățile din sănătate spun că trebuie să ne protejăm chiar și după vaccinare, pentru că preparatul începe să funcționeze 14 zile mai târziu.

    Alexei Ceban, medic epidemiolog

    „0,44 % din persoanele vaccinate au manifestat reacții adverse, 1358 de evenimente adverse, cum ar fi durere locală, oboseală, febră. Acestea sunt lucruri normale, care arată că imunizarea își face efectul. Forme severe de evenimente post imunizări nu sunt înregistrate. Aceasta denotă eficacitatea vaccinurilor utilizate în RM. 0,15% au avut testul pozitiv după vaccinare, adică 365 de persoane.”

    Menționăm că la acest sfârșit de săptămână va avea loc un nou maraton de imunizare în capitală și anume la Palatul Republicii. Startul se va da vineri la ora 09.00, iar echipele medicale vor lucra până la ora 22.00.

    a-tv.md

    Telegram channel

    Facebook

    Copyright © 2021