Connect with us

Salut, ce cauți?

  • Русский
  • LUMEA

    28 de răniţi după ce un autocar s-a răsturnat în sud-estul Austriei

    Douăzeci şi opt din cei 30 de pasageri care călătoreau cu un autocar în sud-estul Austriei au fost răniţi luni după ce vehiculul lor s-a răsturnat, informează DPA.

    Cinci dintre pasageri, în vârstă, au fost grav răniţi în accidentul produs pe un drum de ţară în Tiefenbach, în landul Stiria, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

    Autocarul s-a ciocnit lateral cu un camion la o curbă a drumului, potrivit autorităţilor.

    Şoferul autocarului, în care se afla un grup de pensionari din landul Austria Inferioară, a fost rănit uşor, potrivit agenţiei APA.

    agerpres.ro

    Facebook

    LUMEA

    Un cutremur cu magnitudinea preliminară 6,1 şi revizuită la 5,9, care a zguduit joi seară regiunea Tokyo, s-a soldat cu circa 20 de răniţi,...

    LUMEA

    O puternică explozie a avut loc joi la un depozit de muniţii în Kazahstan, fostă republică sovietică din Asia Centrală, rănind 60 de persoane...

    SOCIAL

    Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasau s-a izbit într-un copac și a fost...

    LUMEA

    Cel puţin trei persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în urma unei tornade însoţite de grindină care a distrus joi case...

    Copyright © 2021