Paisprezece persoane din R. Moldova sunt suspectate de confecționarea actelor false, trafic de persoane și organizarea migrației ilegale.
„Suspecții, cu vârstele cuprinse între 28 și 56 de ani, din diferite regiuni ale țării, sunt bănuiți că ar fi perfectat cărți de identitate false, precum și alte acte de identitate pretinse a fi eliberate de autoritățile competente ale României pe numele cetățenilor Republicii Moldova, dar și a altor persoane, care nu sunt cetățeni și nici rezidenți ai statelor Uniunii Europene, pentru a permite migranților aflarea pe teritoriul țării de destinație”, potrivit Poliției.
Totodată, oamenii legii au stabilit că cărțile de identitate românești false confecționate pe teritoriul Republicii Moldova erau vândute contra sumei de 100-250 de euro, în unele cazuri și cu 1800 de euro, pretinse a fi eliberate de autoritățile române. Ulterior, acestea erau transmise pe teritoriul Franței, actele de identitate false fiind vândute persoanelor pe numele cărora erau perfectate.
Oamenii legii au inițiat cauze penale pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, ştampilelor sau sigiliilor false și organizarea migraţiei ilegale.
Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
